Cand faci orice pentru iubire, nu mai e iubire

Buna din nou drag cititor, cu dor si bucurie.

Este adevarat ca nu am mai reusit sa scriu de un timp destul de indelungat, un articol. S-a intamplat asta pentru ca inafara faptului ca mi s-a aglomerat programul de lucru, in plus, am intrat in zone mult mai adanci si mai profunde ale propriului proces de vindecare si descoperire, de acceptare si creare. Pentru ca nu pot sa aduc lumina celorlalti, cat timp nu merg inainte sa fac lumina in propriul meu intuneric, in propriile mele dependente, frici, dezamagiri si dureri. 

Despre asta vreau sa iti scriu astazi, despre tendinta noastra inconstienta de a MUNCI pentru IUBIREA celorlalti. 

Vreau sa te ajut sa descoperi cum, fara sa fii constient de asta, aluneci pe panta responsabilitatii emotionale pentru cei de langa tine..acesta este un tipar inconstient la care eu personal lucrez de mult timp…

Te invit sa citesti lista de afirmatii de mai jos, afirmatii pe care este foarte posibil sa nu le gandesti rational, ci sunt mai degraba tendinte inconstiente, in care simti efectiv ca trebuie sa fii sau sa faci. Aminteste-ti de situatii din viata ta, daca ai crescut cu parinti abuzivi, dependenti de alcool sau substante, dependenti si co-dependenti emotional, daca ai fost responsabilizat cu cresterea fratilor mai mici, daca fericirea unuia dintre parinti sau a amandurora a atarnat pe umerii tai, daca ai fost responsabil cu gestionarea situatiilor de conflict din familie, atunci cu siguranta ai preluat rolul salvatorului. Rolul celui care pentru a se simti in siguranta, are o mare nevoie de control si de a-i ajuta pe ceilalti pentru a se simti valoros si iubit. Salvatorul este cel care mereu simte nevoia sa compenseze un mare gol interior prin multa munca, prin a fi foarte empatic cu problemele altora. Este cel care nu stie sa traiasca si sa se simta valoros si important, decat prin renuntarea la sine.

Asadar,

  1. Simt ca daca nu ajut, nu voi fi vazut, apreciat si iubit de ceilalti.
  2. Ajutand imi pot demonstra valoarea de sine.
  3. Ii pot schimba pe ceilalti, daca incerc din greu sa ii ajut, sa le arat ca se poate.
  4. Ajut oamenii atat de mult, pentru ca ii iubesc foarte mult. 
  5. Au nevoie de mine.

Acum, trage aer in piept si pentru fiecare afirmatie de mai sus, inlocuieste cu urmatoareleȘ

  1. Nu trebuie sa fac nimic special pentru a fi iubit.
  2. Sunt valoros si demn de iubire. Nu trebuie sa imi dovedesc valoarea. Ea exista pur si simplu.
  3. Nu ii pot salva pe altii prin sacrificiul de sine. 
  4. Imi pot arata iubirea printr-o varietate de moduri. Nu trebuie sa fac mereu ceva pentru altii, pentru a le demonstra ca ii iubesc.
  5. Am dreptul sa ma pun pe mine pe primul loc. Pot sa spun NU, chiar si atunci cand oamenii au nevoie de mine.

Salvatorii cred cu toata fiinta lor, in cele mai adanci foruri interioare ca vor putea fi iubiti sau sunt iubiti doar prin prisma a ceea ce fac pentru cei din jur si nu pentru persoana care sunt ei pur si simplu. Conceptul de a aduce bucurie celorlalti doar prin simpla lor prezenta, prin simplul fapt ca exista si atat, este greu de digerat si de acceptat. Pentru ca iubirea si acceptarea parintilor, le-a fost data doar daca corespundeau, doar daca faceau ceva anume, iar ulterior erau rasplatiti prin mangaieri, priviri calde, gesturi de iubire si atentie. Gesturi care ulterior le erau retrase la prima greseala sau fapta neconforma. 

Salvatori sunt acei oamenii care sunt acolo pentru ceilalti mereu. In general se simt foarte obositi, stresati si ultra responsabilizati. Chiar daca uneori acest stress si ultra responsabilizare nu sunt obligatorii din exterior, salvatorul simte ca nu poate trai daca nu se incarca cu ele. 

Au dificultati in a seta granite sanatoase, pentru ca nu stiu ce sunt acestea, tocmai datorita faptului ca au nevoie de ceilalti pentru a-si masura valoarea interna, se pot simti importanti doar in raport cu cei din exterior si cu ceea ce fac pentru ceilalti. Setarea de granite desi i-ar ajuta foarte mult in a-si prioritiza viata si propria persoana, i-ar limita in a-si mai simti rostul intern. 

Sunt absolut convinsi ca daca incearca din greu, ii pot schimba pe cei din jur, motiv pentru care se sacrifica pe sine in relatii toxice de familie, de cuplu, de prietenie din care ies foarte greu datorita sentimentului de vinovatie in care considera ca il abandoneaza pe celalalt, dar uita complet ca de fapt s-au abandonat pe ei insisi de la bun inceput. Sunt atat de concentrati pe salvarea si schimbarea celuilalt, incat nu constientizeaza ca ei nu exista pentru ei insisi. Pe partea cealalta, acesta este modul inconstient prin care isi asigura un loc in viata celuilalt, prin care isi ofera siguranta si securitate emotionala. „Are nevoie de mine, deci nu ma va parasi”, este o parte din dialogul lor interior. 

Asa am trait eu. Fara macar sa fiu constienta de asta. Am inceput sa constientizez doar cand am observat ca daca ma asez sa ma odihnesc incep sa ma simt anxioasa, agitata si nelinistita. Am observat in toata fiinta sentimentul de vinovatie cand trebuia sa refuz pe cineva care imi cerea ajutorul pe care l-as fi putut da. Am observat asta cand mi-am aglomerat agenda doar pentru ca stiam ca pot da, uitand aproape complet ca si eu exist si am nevoi de implinit. Am observat asta dupa ce ani la rand am trait in relatii de codependenta, in care existam ca sa il vad, sa il confortez, sa il iubesc pe celalalt, sa il ajut si sa fiu acolo cand va avea nevoie. Fara a lua efectiv in calcul ca si eu am dreptul sa exist si sa primesc. Ma lasam intr-un con de umbra asa cum eram atat de obisnuita sa traiesc, pentru ca am crescut implinid nevoile celorllati si fara sa fiu invatata ca eu sunt o persoana care are nevoi si dorinte si care merita sa si le implineasca. Nu mi se transmisese niciodata, direct sau indirect ca si eu contez. Contau cei din exterior, iar cat timp ma ocupam de ei, eu ma puteam simti in control si linistita. Asa invatasem sa imi securizez spatiul interior. 

Toata fiinta mea imi spunea ca trebuie sa fac ceva pentru cealalta persoana, pentru ca altfel nu voi mai fi iubita sau si mai grav voi fi parasita. Ceva insemnand de la a ma asigura ca celalalt se simte bine in preajma mea, cumva era responsabilitatea mea sa il fac sa se simta bine, glumind si facand atmosfera, cautand mereu subiecte de conversatie, implinindu-i nevoi, punandu-i intrebari si dandu-i atentie, iertandu-i mereu si foarte usor modurile prin care ma ignora sau ma ranea. Transmitandu-i pe toate canalele, inconstient desigur ( noi functionam 95% inconstient si nici nu stim asta :), ca nu contez, ca este ok oricum m-ar trata, ca sunt acolo pentru el, ca eu sunt evoluata spiritual si emotional si iert usor. Principii pe care salvatorii le traiesc cu toata fiinta lor in relatiile romantice, in relatiile de familie sau la munca.

Este ca si cum ei cred ca s-au nascut PENTRU ceilalti, fara sa stie ca fac asta ca sa supravietuiasca emotional si pentru ca nu au o identitate proprie si au nevoie sa se agate de cei pe care ii salveaza pentru a-si alimenta sentimentul intern de valoare.

Este o diferenta enorma intre a oferi pentru ca asa simt sa fac si intre a oferi pentru ca altfel simt ca nu voi fi iubita, vazuta, acceptata, valorizata. Prima varianta vine din bogatie interioara, dintr-o oarecare independenta emotionala in care am invatat ca pot sa traiesc si fara sa ma agat de un CINEVA extern iar a doua varianta vine din sacrificiul intern, din dependenta emotionala, pe care celalalt o simte, fara sa fie neaparat constient daca niciunul dintre parteneri nu au  cunoastere emotionala si personala. Dar pur si simplu simte ca de la un punct incolo ii vine sa te abuzeze, sa te umileasca, sa iti incalce granitele. Pentru ca fara sa iti dai seama, neavand tu o identitate proprie, neavand granite personale, nestiindu-ti nevoile, valoarea intrinseca, ii vei transmite celuilalt ca este ok sa faca ce vrea in cadrul relatiei. 

Partea enorma de munca a fost cu aceasta fraza pe care in prima faza mi-am scris-o si am pus-o in locuri cat mai vizibile, doar ca sa ma obisnuiesc cu ea la nivel cognitiv, pentru ca nici macar mintea mea nu o putea accepta, daramite sufletul meu: ” Sunt demna de iubire, merit sa fiu iubita doar pentru ca exist! prezenta mea poate aduce bucurie celorlalti doar prin simplul fapt ca exist.” 

Am trecut prin atatea stari, de la panica la furie, de la tristete iar la furie si la durere cand am inceput sa integrez aceasta fraza si am inteles cati ani am trait fara sa am habar ca exist, fara sa ma iau in calcul la modul profund, fara sa stiu ca da, asa este, pot fi iubita exact asa cum sunt, fara sa fac ceva pentru asta, fara sa muncesc din greu pentru a-mi demonstra valoarea si dreptul la iubire.

Am inceput sa simt si sa integrez cu multa munca interioara, cu multe lacrimi varsate, acest adevar. Am curatat inima si i-am facut loc. Am inteles ca voi fi in continuare iubita de anumite persoane si daca nu sunt fiica perfecta, iubita si femeia perfecta, prietena perfecta, colega perfecta, mama perfecta. Am invatat ca este ok sa am nevoie de ajutor si sa il cer, sa nu ma mai simt rusinata si vinovata ca nu reusesc sa fac totul singura, totul cat mai perfect. Am invatat ca este ok sa ma opresc si sa iau pauze fara sa mai numesc asta cum ca „stau degeaba si nu fac nimic”, si intelegand ca de fapt fac, adica imi odihnesc corpul, mintea si sufletul, investesc in linistea mea si deci in propria existenta. 

Am observat ca de cand am decis sa exist pentru mine insami, sa fac o prioritate din mine insami, sa investesc si sa ma „salvez” pe mine insami, sa ma vad, sa imi simt cu adevarat corpul, sa imi aud cu adevarat respiratia, gandurile, nevoile si dorintele, nimeni dar absolut nimeni din jurul meu nu a murit fara ajutorul meu. Unii au disparut si este minunat ca s-a facut aceasta selectie. E ca atunci cand faci curat in dulap, renunti la ce nu ti se mai  potriveste ca stil, la ce nu mai simti sa porti, iar de multe ori asta se aplica si oamenilor din viata noastra. Si este atat de normal si de firesc sa se intample asa. 

Desigur ca mai alunec in acest tipar, avand in vedere ca am functionat asa de cand ma stiu pe acest pamant. Dar devin constienta pentru ca am refacut legatura cu mine, cu corpul meu si atunci primesc semnalele care ma trezesc din acest tipar toxic cand incep sa ma simt neplacut, cand ma doare ceva interior fie ca este emotie sau durere fizica. 

Atunci respir, imi iau timp si spatiu doar cu mine, imi pun mana pe piept in zona inimii si imi dau seama ca vechile tipare inconstiente au preluat iar controlul. Vechile voci vin sa ma sperie ca voi pierde oameni daca nu ma sacrific pentru ei, ca trebuie sa fac pe Pinochio ca ei sa se simta bine. Si ce fac este ca imi linistesc aceste voci interioare , aceste emotii de teama si anxietate, aceste frici de abandon. Le reamintesc ca acum am o identitate proprie, ca voi trai la fel de bine daca acesti oameni vor disparea din viata mea, ca stiu sa traiesc cu mine si cu durerea aferenta unei pierderi, ca nu mai am nevoie sa ma agat si sa demonstrerz ca merit, ca nu pot face pe nimeni sa ma iubeasca si ca nu este ok sa fac asta, ca tot ce am de facut este sa fiu libera in manifestare si autentica si cine simte sa ramana o va face oricum cat este potrivit. Si ca cine simte sa plece este atat de in regula sa o faca. Si ca si eu am dreptul sa stau undeva si langa cineva cat timp simt sa o fac si sa nu ma simt vinovata pentru ceea ce va simti celalalt daca eu decid sa plec. 

Nu e usor! Uneori poate fi infernal de greu. Dar e asa pentru cateva momente sau zile. Respir si imi amintesc constient ca e firesc sa doara uneori si incepe sa doara mai putin. Si ma tin de mine si de viata mea. Ma tratez si ma comport cu mine ca cea mai valoroasa persoana din viata mea. Si cand nu imi iese, plang si ma refac. Imi cer iertare si merg mai departe. 

Aminteste-ti ca EXISTI si asta este suficient pentru a fi IUBIT. Fara sa muncesti din greu pentru atentia, iubirea, acceptarea si prezenta cuiva in viata ta. 

10 Lectii despre iubire invatate din esecuri relationale

Iubirea.  Citim, auzim peste tot despre ea. In melodii, in filme, in realitate o urmarim si cu totii vrem dar mai ales avem nevoie sa o simtim. Insa, chiar avem idee ce este iubirea sau credem ca iubim?

“Be there. Be open. Be honest. Be kind. Be willing to listen, understand, accept, support and forgive. This is what it means to love.” Lori Deschene

Adica, fii prezent in relatie. Nu doar fizic, cu trupul ci cu toata fiinta ta. Cu mintea, cu sufletul si cu inima. Fii deschis. Fii sincer, autentic. Fii bland. Fii dispus sa asculti, intelegi, accepti si adevarul partenerului, ofera support si iertare. Asta inseamna sa iubesti conform definitiei lui Lori Deschene.

Simplu din definitie, insa realitatea si experienta se simt de cele mai multe ori diferit, asa e?

Sa ai inima deschisa pentru a iubi pe cineva si pentru a fi iubit la randul tau, se poate simti si compara cu a sta complet dezbracat(de frici, trauma, masti, dureri, secrete de familie etc) in fata cuiva. Complet vulnerabil. Fara masti. Poate din acest motiv, sexul il practica toata lumea pe cand iubirea doar unii.

Zidurile de aparare

“Dintre toate formele de protectie, protectia in fata iubirii este probabil cea mai mare piedica a fericirii.” Bertrand Russell

In anii copilariei mici (0-7 ani), vedem, cunoastem, descifram, simtim primele semne, manifestari ale iubirii. Unde? Intre parintii sau ingrijitorii nostrii, unul fata de celalalt si ei fata de noi. Din modul in care isi vorbesc, se privesc, se ating sau nu, din ce era voie sau nu era voie sa se spuna, din modul in care erau permise atingerile si mai ales  ce fel de atingeri erau premise.

La noi in familie nu a fost nici loc si nici timp pentru iubire. Familie romaneasca, trecuta prin comunism, in perioada in care oamenilor le era frica ad literam pentru viata si siguranta lor. Unii dintre ei abia aveau ce pune pe masa. Cand te afli la baza piramidei nevoilor ( * piramida nevoilor a lui Maslow), viata este in primul rand despre supravietuire si prea putin despre iubire. Iar aceasta este o realitate crunta, ce a lasat urme dureroase si traumatizante in sufletele noastre ale celor ce venim din acele timpuri. Iar consecintele sunt usor de sesizat in realitatea de astazi a vietii de familie din Romania. Lipsa iubirii si a conexiunii emotionale dintre parinti si copii, creaza societati robotizate, lipsite de empatie, oameni rupti emotional de ei insisi si cu dificultati majore in a crea si mentine relatii armonioase.

La noi acasa totul era despre a fi practic. Despre a FACE repede si bine. Si despre a reusi si a demonstra asta si in exterior. Despre a fi mandru si a nu arata ca suferi.  Urmarile au fost ca am crescut intr-o atmosfera de tensiune, speriata si cu garda sus, pragmatica pana la durere, activa, performanta, nerabdatoare, “puternica”, mandra si rece. Nu aveam timp de iubire pentru ca ma grabeam spre viata, in timp ce viata mi se intampla fara ca eu sa am cea mai mica idee despre ea.

Traiam cu garda sus si cu zidurile de protectie in jurul inimii. Aveam nevoie de mult spatiu. Sa permit oamenilor sa se apropie de mine si sufletul meu era ceva care ma inspaimanta dar imi gaseam scuze pentru a ma proteja. Cand cresti in lipsa de iubire, este greu sa ii recunosti lipsa pentru ca asta inseamna normalitate pentru tine. Adultii din familia mea nu vorbeau despre iubire si nu isi manifestau iubirea in vreun fel. Nu am vazut vreodata dovezi de afectiune intre parintii mei. Iubirea, daca exista, era oricum ceva secret si se intampla cand nu avem treaba. Iubirea este pentru timpul liber si pentru oamenii cu capul in nori..

Insa copilul din noi si adultul de astazi, suspina si tanjeste dupa iubire, pentru ca iubirea nu este un moft ci este o nevoie primordiala pentru sanatatea noastra psihica si emotionala . Astfel ca, dupa esecurile repetate din viata mea personala , m-am apucat de cautat profund, sa inteleg de ce altii pot avea relatii de cuplu implinite, calde, cu intelegere si toleranta si de ce pentru mine nu se poate.

Obervasem surprinsa ca ma atrageau si simteam o chimie teribila fata de barbatii dominanti, reci afectiv, insensibili emotional, aroganti si ca cei draguti si blanzi mi se pareau plictisitori si insipizi si nasteau in mine tendinta de a-I ironiza. Mi-am petrecut ceva ani asteptand barbatul potrivit si ma invarteam mereu intre aceste doua tipologii de barbati pana cand am elucidat, identificat patternul. Nu, nu fusesem iubita adecvat acasa de tatal meu si nici el nu o iubise frumos pe mama. Iar creierasul meu mic a introiectat aceasta harta mentala a iubirii si mi-o livra drept GPS in viata mea amoroasa ulterioara. Dar in vartejul durerii acestor ani am inteles sensul si cum sa ies din “blestemele” familiei de baza.

Nimic din ceea ce faci astazi nu este fara un motiv. Iar eu ma protejam de iubire. Ma incuiam in turnul meu de unde puteam controla viata. Instinctiv stiam ca ma atrag barbatii care ma pot rani. Astfel ca inconstient am decis sa las “iubirea” pentru altii. Toata lumea afara din turn. Decat alegeri proaste care sa ma conduca catre abandon emotional si respingere pentru ca asa imi dicta chimia creierului si patternurile mostenite inconstient de la parinti, mai bine nemuritoare si rece in turn. Dar sufletul meu tanjea dupa apropiere, dupa intimitate emotionala si fizica, dupa atingeri si caldura, sustinere si protectie.  Si atunci am inteles ca daca nu fac niste schimbari radicale, niciodata nu voi sti si nu voi cunoaste ce inseamna acel sentiment de profunda conexiune si intimitate totala dintre un barbat si o femeie. Ca niciodata nu voi fi trait acel sentiment de incredere totala cand partenerul iti spune ca “ totul o sa fie bine, sunt aici no matter what”. Si vroiam ca si eu sa pot sa fiu acolo indiferent de orice pentru cineva.

Si astfel am descoperit ca iubirea NECESITA :

  1. PREZENTA.

Iubirea este un sentiment si o actiune si nu un fruct pompos care creste in padurile tropicale. Oricat de frumos aranjat, ferchezuit, bogat si scolit esti iubirea chiar te poate ocoli. Eram slaba, frumoasa, machiata, desteapta, validata social si profesional dar niciodata nu simtisem iubirea cu adevarat in sufletul meu. Barbatii ma iubeau fiecare in felul lui,  dar eu nu SIMTEAM. Credeam ca mereu trebuie sa fac mai mult ca sa merit iubirea cuiva. Sa ma lupt si sa ma zbat ca sa castig iubirea. Nu. Pentru ca, cat timp iti petreci viata si timpul in mintea ta, paralizat si controlat de frici, insecuritati si patternuri toxice, cat timp te focusezi pe a te proteja, NU esti disponibil emotional in relatia cu persoana din fata ta. Esti prezent doar in mintea ta, tu cu tine. Adica inchis in turn. Nu poti fi iubit si nu poti iubi cat timp esti fizic acolo, dar mental si psihic in alta parte. Acum stiu ca iubirea presupune sa ma uit in ochii celui din fata mea si sa ma conectez emotional cu el. Sa fiu prezenta, sa il ascult si sa traiesc in relatie cu el, nu in mintea mea ci in inima mea. Sa simt mai mult decat sa gandesc.

2. DESCHIDERE EMOTIONALA.

Iubirea este forta care misca lumea, dar nu o poti simti si impartasi daca ai inima inchisa. Iar inimile se inchid datorita respingerilor, a dezamagirilor, a durerii si a suferintei pe care le simtim de mai multe ori in viata.  Sa treci prin viata cu inima inchisa este safe si nu mai doare. Ramai in control cat timp totul tine doar de gandire. Insa prin inima inchisa nu mai trece nici bucuria vietii, nici caldura conexiunii cu cei din jur. Oamenii nu ne pot iubi daca nu ne cunosc. Daca nu ne aratam lumii cu inima deschisa. Cum poti primi un dar din spatele unei usi inchise? Este nevoie sa deschizi usa si sa intinzi bratele.

3. SINCERITATE SI AUTENTICITATE.

Sa fii sincer in iubire inseamna mai mult decat a nu spune minciuni. Inseamna sa fii, sa spui, sa te arati pe tine cel real, vulnerabil si imperfect. Dar ca sa ii poti arata partenerului imperfectiunile tale si pe tine cel real,este obligatoriu sa fi ajuns intai tu la o oarecare pace cu tine si cu imperfectiunea ta. Sa fi inteles dualitatea din tine ca om. Azi bun maine mai rau. O data furios, altadata bland. Uneori puternic, alteori slab. Si sa poti trai cu adevarurile astea despre tine. Sa pretinzi ca esti altcineva sau sa minti despre ceea ce esti trimite mesaje confuze catre partener iar acestea nasc indubitabil lipsa de incredere si sentimentul ca ceva nu e in regula. Imi creasem o imagine despre “eu cea perfecta” si credeam ca daca sunt DOAR asa, merit sa fiu iubita. Si am tinut cu dintii ani de zile de aceasta imagine, desi viata ma forta dureros de mult sa ma uit la imperfectiunile mele. Iar aceasta imagine nu continea sub nicio forma ca eu sa fiu vulnerabila. Pentru ca asociam a fi vulnerabil cu a fi slab. Astfel ca ma fortam ca prin actiunile si trairile mele, sa fiu mereu optimista, puternica, zambitoare, sa am totul pus in ordine si sa stiu in orice secunda directia in care mi se indrepta viata. Sa am mereu un cuvant bun de spus cuiva desi in sufletul meu, durerea de copil neiubit si speriat urla prin toti porii. Insa a acorda atentie durerii mele, a o putea simti si a o plange insemna ca sunt o victima ce isi plange de mila. Iar eu eram o femeie puternica si independenta. Asa ca da-le dracu de dureri si emotii. Pune masca, da-te cu parfum si iesi din casa. Niciodata nu ceream ajutor pentru ca mereu ma descurcam singura. Imi era rusine sa cer ajutor si aparea sentimentul de obligatie de a face imediat ceva in schimbul a ceea ce am primit. Doar nu exista varianta ca cineva sa ma ajute pentru ca meritam sau pentru ca eram iubita nu? Nu imi permiteam sa fiu trista sau ingrijorata si afisam un optimism strident, amintire care imi provoaca si acum o stare de compasiune cand ma gandesc la femeia care eram atunci.. adica o Cruella de Ville perfecta, frumoasa si rece ca un munte de gheata. Oamenii m-ar fi iubit desigur, daca i-as fi lasat..

4. TOLERANTA SI BLANDETE.

Nu poti fi bland si tolerant cand esti freak control, din simplul motiv ca totul trebuie sa iti iasa ca la carte. Perfect. Rigid. Trait dupa agenda. Iar blandetea si toleranta implica flexibilitate cu tine si cu ceilalti. Implica sa iei in calcul imperfectiunea ca parte din viata J iar eu eram prea nesigura pe mine si pe viata pentru a-mi permite sa fiu flexibila. O cerere uitata de partener insemna automat respingere pentru mine. O opinie diferita insemna obligatoriu ca ma contrazicea deci era impotriva mea. Iar toate acestea deveneau semne ca nu ma iubeste..

Sa fii bland si tolerant in iubire inseamna sa intelegi si sa accepti ca oamenii nu pot mereu sa iti implineasca asteptarile si dorintele si ca asta nu inseamna  ca nu esti iubit. Mai inseamna sa nu iei totul personal, ca pe o ofensa la integritatea ta si sa intelegi ca, si celalalt ca si tine, are propriul univers interior, propriile nevoi si dorinte. Si ca nu trebuie sa fie, sa faca mereu ceea ce tu te astepti sa primesti. Si poate cel mai valoros, inseamna sa iti pese de celalalt chiar si in momentele in care te simti ranit sau dezamagit de el.

5. SA ASCULTI CU ADEVARAT.

Sa asculti nu inseamna doar sa auzi. Inseamna mult mai mult si anume sa taci in gandurile tale si in mintea ta. Sa nu argumentezi intr-un monolog mut in capul tau. Inseamna sa ai o curiozitate reala catre ceea ce are celalalt de spus. Inseamna sa nu presupui ca stii deja ce are de spus. Inseamna sa nu presupui nimic, pentru ca iubirea inseamna Dialog si nu MONOlog. Daca nu inveti sa asculti in relatie cu cineva, esti singur in capul tau cu propriile argumente. Iar mintea umana este un instrument fascinant si periculos daca nu stii cum sa il folosesti.

Cand il asculti cu adevarat pe celalalt ii transmiti ca este vazut de tine, apreciat pentru existenta lui. Ii transmiti ca este important pentru tine, se simte validat, iubit si valorizat. Niciodata nu vei putea vorbi limba iubirii, daca nu inveti cum sa iesi din monologul mut din mintea ta si sa intri in relatie si in prezenta cu cel din fata ta.

6. SA INTELEGI CEEA CE AUZI.

Intai asculti iar apoi verifici daca ai inteles. Daca nu intelegi, pui intrebari si ceri clarificari pana ajungeti la un acord impreuna. Pentru a intelege, inseamna sa fii dispus la a vedea o noua perspectiva chiar daca uneori implica un punct de vedere complet diferit. Pentru ca suferinta noastra sufleteasca nu este data de ceea ce se intampla in realitatea exterioara, de un anumit eveniment care s-a intamplat ( desi asa pare), ci este data de INTERPRETAREA mentala pe care noi o dam acelui eveniment. Schimbarea sau flexibilitatea perspectivei inseamna libertate catre o lume complet noua, poate insemna eliberarea din suferinta autocreata de cele mai multe ori.

Sa te deschizi catre noi perspective nu inseamna ca trebuie sa renunti la ceea ce crezi deja. Sau sa fii neaparat de acord cu celalalt. Nu. Inseamna sa lasi loc, sa existe si alte adevaruri pe langa al tau, sa intelegi ca pot exista si alte alternative, alte puncte de vedere valide care nu trebuie sa se excluda unul pe celalalt. Inseamna sa intelegi ca sunteti doi indivizi separati, la fel de importanti si ca ambele lumi interioare, a ta si a partenerului au dreptul sa existe.

  1. ACCEPTARE.

De cate ori in viata ai auzit de la altii sau ti-ai spus tie “ este ok, te iubesc pentru ceea ce esti tu!”. De cate ori ti-ai oferit propria acceptare si iubire pentru ceea ce esti ca persoana, poate chiar in momentele in care nu iti place de tine sau nu esti multumit de reactiile si comportamentele sau rezultatele tale? Ca sa poti simti iubirea de la altii este nevoie sa crezi cu adevarat ca meriti sa fii iubit, ca esti cu adevarat suficient de bun sa primesti iubirea cuiva. Si despre cat meritam sau nu iubirea celorlalti, invatam inconstient, din felul in care ne-au iubit parintii sau ingrijitorii nostri. Invatam din ceea ce ne-au spus despre noi insine. Din privirea lor catre noi invatam indirect despre valoarea noastra personala. Si introiectam cuvintele, atitudinile, atingerile, privirile lor pentru noi si ne facem haina pentru suflet si credem ca asa suntem, cum ne spun ei ca suntem.

Sa fii demn de iubire este un dat al vietii in sine. Dar e greu sa fii de acord cu asta dupa ce ai fost criticat, umilit, certat, ignorat, lipsit de atentie si atingeri tandre, de cuvinte frumoase si priviri pline de iubire si admiratie. Daca ai fost batut, alungat, rusinat, mistocarit de cei ce te-au crescut si invatat despre viata, vei descoperi ca asa le vei cere inconstient si indirect si celor din jur sa se comporte cu tine. Pentru ca, este ceea ce mintea ta cunoaste si asociaza cu a fi iubit. Din acest motiv atragem parteneri si ne indragostim de acele persoane care ne pot trata exact cum ne-au tratat parintii nostri. Si vei iesi din relatii unde esti iubit si respectat mai mult decat stie mintea si corpul tau fizic si emotional ca meriti. Din acest motiv, iubirea predominant armonioasa dintr-un cuplu nu poate exista fara ca ambii parteneri sa stie sa se iubeasca pe sine, respecte, aprecieze si valorizeze pe sine. Si nimeni nu te va putea iubi mai mult decat nivelul la care se iubeste pe sine insusi. Iar iubirea reala de sine inseamna si sa accepti ca nu esti perfect si ca nu poti fi vreodata perfect. Ca ai limite, ca ai nevoie de ajutor, ca nu le stii pe toate, ca nu esti bun la toate, ca opiniile tale nu sunt intotdeauna cele corecte, ca gresesti si ca nu detii toate raspunsurile, ca ii ranesti direct sau indirect pe ceilalti si ca este in regula sa iti ceri iertare. Si sa accepti ca si ceilalti deci si partenerul tau greseste si este la fel de uman si de imperfect ca noi toti.

Acceptarea aceasta nu vine usor si nu se intampla peste noapte. Te vei lupta cu ea. Dar vei obosi intr-o zi, pentru ca viata este un profesor desavarsit si iti va demonstra ca este inutil sa lupti sa demonstrezi contrariul. Pana atunci insa, este minunat daca reusesti sa accepti ca NU accepti inca.

  1. SUPORT.

A oferi suport emotional atunci cand tu te simti ok si esti cu rezervoarele afective pline, poate fi simplu. Dar sa poti sa spui un cuvant bun, sa oferi un zambet si o imbratisare, sa asculti atunci cand tu te simti flamand de iubire si simti nevoia sa ceri, asta poate deveni provocator in relatii. Sa poti amana odihna sau recompensa atunci cand partenerul se simte neiubit si vrea sa discute si sa clarifice poate. Sa poti sa sustii o discutie cu partenerul pentru ca el are nevoie acum, desi tu ai prefera sa petreci ceva timp singur sau sa te uiti la meci sau la un film.

Atunci cand depui eforturi sustinute zilnic pentru a escalada “muntii” din viata, este foarte usor sa uitam ca si cel de langa noi face acelasi lucru. Ca si el, ca si noi are proprii “munti” de escaladat si ca si lui si noua poate ne-ar prinde bine o mana de ajutor. O mana de ajutor care poate veni prin a te opri din fuga prin viata, a-ti scoate partenerul la masa si a-l intreba cum se simte, daca are nevoie de ajutor si daca este ceva ce ai putea face pentru el ca sa ii fie mai bine. O mana de ajutor care poate veni printr-un gest simplu de afectiune. Sa inveti sa privesti si dincolo de propriul nas, dincolo de propriile nevoi in anumite momente de criza, implica maturitate emotionala. Iar iubirea necesita maturitate emotionala. Sa oferi suport inseamna sa il observi pe celalalt si sa vezi semnalele ca are nevoie de ajutor, fie ca cere sau nu, inseamna sa ii arati celuilalt cat conteaza pentru tine. Iar noi avem nevoie sa stim cat contam pentru cineva, ca suntem doriti si iubiti de cineva.

  1. IERTARE.

Oriunde sunt cel putin doua persoane implicate, vor exista greseli, interpretari eronate, conflicte, neintelegeri si certuri. Inevitabil. Porneste de la premisa aceasta ca sa te scapi de iluzia inorogilor si a partenerilor perfecti, a relatiilor care sunt doar armonioase si linistite. Nu se va intampla doar asa.

De exemplu, in trecut, gandurile mele anxioase, nesigurantele si angoasele mele ma faceau sa analizez exagerat de mult totul in capul meu, sa creez scenarii de respingere si conflict pe baza unor fapte sau reactii ale partenerului pe care le interpretasem complet eronat. Ulterior am inteles ca este mult mai indicat sa il intreb pe el direct inainte sa imi fac aceste scenarii menite sa imi genereze o stare de anxietate si teama cu care eram atat de obisnuita. Iar partea cu scenariile proprii venite din frici si nesigurante am inceput sa o rezolv in psihoterapie, fara sa ii atribui vreo responsabilitate partenerului pentru ca am inteles ca spatiul meu intrapsihic este responsabilitatea mea sa imi fac igiena mentala si emotionala.

Nu spun ca nu doare sau ca este usor. Nu prea e, iar uneori doare rau. Insa asa am invatat sa comunic, sa intreb, sa nu mai presupun, sa iubesc si sa iert. Si nu cu forta, ci fiecare in ritmul sau.

Iubirea, ca si natura, are anotimpuri cand creste si anotimpuri cand stagneaza. Cand am inteles cum fluctueaza si cum functioneaza, am decis sa invat sa iubesc si iarna din relatii, nu doar vara. Mai mult decat atat, de fiecare data cand reusesc sa iert pe altcineva, devine mai usor sa simt compasiune si iertare si pentru mine. Iar in rugaciunea “ Tatal Nostru” spune atat de clar si de frumos “ si ne iarta noua greselile noastre PRECUM si noi iertam gresitilor nostri..” pentru ca PRECUM de usor sau de greu ii iert pe altii atunci cand gresesc, la fel ma iert si pe mine.

10. NU TOTI OAMENII NE SUNT POTRIVITI.

Am iubit barbati complet nepotriviti pentru mine. Daca se facea campionat la cine atrage mai repede barbatul nepotrivit, cred ca puteam concura si ocupa locuri fruntase. Doar dupa ce mi s-a frant inima si am frant alte inimi la randul meu, am inteles ca iubirea nu este suficienta ca o relatie sa poata functiona armonios si pe termen lung. Si am acceptat cu regret atunci, ca da, exista oameni care se iubesc si care nu pot fi totusi fericiti impreuna. Pentru ca este nevoie sa existe o compatibilitate la nivel de valori de viata, la viziune si scop asupra vietii, compatibilitate sexuala, in limbaje de iubire si o oarecare compatibilitate emotionala si psihologica.

Iubirea si viata au principii simple. Insa ca sa putem simti si trai iubirea, ceea ce este diferit de atractie sexuala si indragostire, avem mare nevoie sa ne vindecam de starea de neiubire in care am fost nascuti si crescuti.

Incepe prin a-ti imagina doar cum este sa traiesti cu inima deschisa catre viata si catre ceilalti oameni, dispus sa oferi si sa primesti iubire. Suficient de increzator pentru a te deschide, pentru a fi sincer si autentic, bland si tolerant in relatiile cu tine si cu ceilalti. Sa fii dispus sa asculti, intelegi, accepti, sa oferi suport si iertare. Sa cobori zidurile de aparare din jurul inimii, sa scoti nasul afara si sa te arati lumii asa cum esti..o fiinta buna, frumoasa, blanda gata sa ofere si sa primeasca iubire. Sa stralucesti din interior, cu incredere. Imagineaza-ti doar..