Cand in relatii vorbim despre vreme, dar evitam sa vorbim despre probleme

„M-am trezit, mi-am luat cafeaua aburinda si frumos mirositoare si m-am indreptat, ca in fiecare dimineata spre terasa. Imi amintesc de parca se intampla ieri.

Am deschis usa mare si culisanta a balconului si am pasit pe terasa. M-a izbit aerul rece si proaspat al diminetii. O minune! In fata mea se intindea lacul socant de frumos si de linistit. In natura totul era la locul lui, in viata mea nu. Afara era o zi insorita, culoarea apei era de un verde-albastrui. Pe lac, ferryboat-urile, pe care iubesc sa le privesc zilnic, isi faceau obisnuitele rute intre cele doua maluri indepartate ale lacului.

In brazii inalti si verzi din gradina unde dadea terasa, se auzeau cantand vesel vreo 3 randunici. Soarele imi incalzea fata iar mirosul cafelei ma chema catre el. Imi beau prima gura de cafea, aud ciripiturile pasarilor, vad si iubesc lacul, brazii si soarele. 

Ma uit pentru a nu stiu cata oara la casele extrem de curate si ingrijite, modern construite, cu geamuri mari si spatii verzi perfect amenajate, ce se intind in fata mea, si simt cum binecunoscutul sentiment de anxietate si nesiguranta incepe sa isi faca tot mai mult aparitia. Il cunosc, traiesc cu el de cateva luni bune. Ma intreb „Doamne, oare de ce ma simt goala pe interior si nefericita? Uite ce miracol ma inconjoara!” In mintea mea se perinda rationamente despre tot ceea ce am si el imi ofera, despre copilul minunat si sanatos care inca doarme, despre oportunitati, despre provocarile vietii..nimic nu pare suficient, astfel incat sentimentul asta sa dispara. Efectiv, nu reusesc sa inteleg de ce ma simt asa cum ma simt. Adica nesigura si nefericita. 

In timp ce in mintea mea, gandurile se lupta ca sa castige razboiul, emotiile din corp persista, iar starea mea este de teama si de nemultumire. 

Aud usa de la terasa deschizandu-se si il vad intrand, pe tatal copilului meu. Inca nu stiu daca mai reprezinta si altceva pentru mine. Odata, imi fusese si iubit..

Observ cum inima imi bate mai tare..o fi de la cafea, imi spun, desi o voce muta mi-ar spune ca ma mint singura. Nu ii fac fata inca, asa ca prefer, inca, sa cred ca e de la cafea..

Vine spre mine, ne pupam automat de buna dimineata. Se aseaza pe canapea, ca de obicei in lumea lui, iar eu simt sa raman in picioare langa balustrada terasei. Tot ca de obicei. Ma intreaba cu un ton rece si absent, cum am dormit, iar eu ii raspund ca si cum as bifa raspunsul pe o foaie de examen-grila, ca bine. Imi raspunde la fel. Distanta dintre sufletele noastre este mai mare decat distanta dintre cele doua maluri diferite ale lacului. O realizez din nou in acest moment si ma trece un fior rece pe spinare si in suflet. Ma incearca cateva lacrimi in ochi, dar le inghit in sec, asa cum o tot fac incepand de la ultima noastra discutie in care am inteles, ca el nu are timp de mofturile mele femeiesti si ca presiunea de la birou ii este suficienta. M-a ajutat sa cred despre mine ca sunt exagerat de sensibila si ca nevoile si dorintele mele de afectiune si intimitate, nu isi au locul in lumea serioasa din care el face parte. Am inceput sa il cred si ca sa nu il pierd, am acceptat tacit sa imi inghit lacrimile si sa ma pierd incet, zilnic, pe mine.

Incepem sa vorbim despre vreme. Este weekend, este soare, am putea face o mini-excursie. Sunt de acord si zambesc usor la ideea de timp de calitate petrecut impreuna. „Poate ca mai avem o sansa”, imi spun in gand, iar asta ma readuce usor la viata..dar aud ca maine are o intalnire importanta la birou, astfel ca va trebui sa fim inapoi cel tarziu la ora 17.  N-ar fi nicio problema asta, daca m-as putea aseza pe canapea langa el, daca ne-am putea uita unul in ochii si sufletul celuilalt si ne-am spune ce ne doare, ce ne oboseste sufletele si cand am ajuns doi straini. Dar exista prea multa nesiguranta si prea multe masti intre noi, ca sa putem face asta, asa ca vorbim despre vreme. 

Cumva, speram tacit amandoi sa se trezeasca copilul, sa ne putem intra in rolurile de parinti si sa ne focusam pe copil, ca sa putem evita stanjeneala si tacerea incarcata de urletele mute dintre noi. Ma doare ca tacem desi stiu ca daca am vorbi, ne-ar trebui zile si nopti intregi ca sa ne spunem ceea ce nu ne spunem de luni de zile..

Am avut curajul normal de a-mi striga nefericirea, frustrarile, dorintele si nevoile dar ele s-au lovit de fiecare data de un zid rece, impenetrabil, al omului de afaceri, ocupat si important care uitase ca acasa ar fi bine sa fie om si barbat, si nu sef.  Iubitul meu se evaporase din motive pe care acum le inteleg clar si limpede ca apa de izvor. Acum traiam cu omul de afaceri care in weekend, era si tatal copilului meu.

Imi traiam nefericirea unei pasari in colivie. Nefericire care nu avea voie sa existe. Trebuia sa disimulam fericirea ce se potrivea imaginii create in exterior. Chestiune care ma innebunea si ma facea si mai nefericita. Dar noi vorbeam despre vreme.

Slava Domnului ca s-a trezit copilul, si salvati amandoi am putut rupe tensiunea, macar si pentru moment. Ne-am facut separat activitatile de duminica, am fost si in mini excursie ca o familie aranjata. Am mers cu limuzina pe care la fiecare tentativa de discutie, imi reprosa ca o cumparase pentru mine ca sa fiu fericita. De fiecare data cand incercam sa pun cartile pe fata, aflam despre mine ca sunt agresiva si complet nerecunoscatoare. Am inteles in timp, ca in casa asta nu punem cartile pe fata pentru ca este prea dureros si rusinos. In casa asta nu discutam despre ranile si traumele din copilarie, decat daca le putem folosi ca scuze pentru comportamentele disfunctionale. Aici nu dicutam despre greseli, decat daca erau facute de mine, pentru ca invers, contraveneau imaginii perfecte pe care el o avea despre sine. Daca vreau sa fac parte din aici, aveam sa decid daca raman cu masca pe fata si joc un rol bine stabilit. Ceea ce am si facut. 

Fondul relatiei nu putea sustine discutiile grele care ar fi trebuit sa fie purtate pentru a reduce distanta dintre noi. 

Fusesem respinsa in fiinta mea de prea multe ori, trasesem singura la caruta de prea mult timp, astfel ca amortisem in nefericire. Dar amorteala are si partea ei buna, si anume ca nu mai simti durerea atat de tare.

Ma uitam pe geam, in timp ce copilul adormise in scaunul masinii conduse de el, si ma intrebam obosita si absenta, unde sunt eu,  cea de demult, vie si ambitioasa, zambitoare sau furioasa? Si ce s-a intamplat intre timp, de devenisem plată si nemiscată precum apa unui lac stătut?  

Acum stiu. Simteam ca nu contez pentru el. Nu existam decat daca acceptam sa ma manifest in rolul dorit de el. Durerea mea, nemultumirile, discutiile, lacrimile, greutatile nu aveau voie sa existe. Sau daca existau, pe el nu il interesau si trebuia sa ma descurc cum stiu cu ele. Pentru ca el nu avea timp nici de ele si nici de mine. Pe langa asta, ma judecam singura pentru ca aveam tot ce imi doream, ma plimbam cu fetita mea, faceam ce vroiam, dar eram singura. Atunci am inteles de ce banii si cadourile trimise de parintii plecati in strainatate, nu vor cumpara sau echivala vreodata lipsa lor fizica si emotionala din relatia cu copiii lor, sau abandonul sufletesc trait de acestia din urma..Pentru ca sufletul nu poate fi cumparat si pentru ca iubirea si intimitatea nu se creaza daca relatia nu exista. 

Cunosc atat de multe familii si cupluri care traiesc in aceleasi case, dar in care, distanta sufleteasca dintre parteneri nu mai poate fi recuperata. Unii isi dau jos mastile, ies din amorteala si pleaca. Altii disimuleaza in fata lor si a celorllati o viata intreaga si ajung sa duca existente paralele. Ca la o piesa de teatru. O viata in fata partenerului si a familiei si o alta in mintea si sufletul lor.

Am ajuns acasa la 17.30, pentru intalnirea importanta de maine de la birou.  Ma obisnuisem ca eu si copilul sa fim pe locul 2. Ma obisnuisem, dar nu acceptasem!  Timpul s-a scurs rapid printre activitatile casnice iar afara s-a inserat. Copilutul dormea deja in pat in camera sa, iar realitatea rece din relatia de cuplu reaparea.

Eram asezati pe terasa ca sa ne odihnim corpurile. Sufletele s-ar fi odihnit si ele. Dar niciunul nu avea curajul sa deschida gura sau vreun subiect sensibil. El statea cu ochii inchisi. Eu ma uitam la el si nu imi puteam opri intrebarea repetitiva din cap: ” Doamne, oare e normal sa nu avem ce sa ne spunem de atata timp?” Durerea si neimplinirea din relatie ma amortisera atat de tare, incat nu mai puteam distinge normalul de anormal. La urma urmei, normal pentru cine?

Imi amintesc atat de clar, senzatia de separare, de singuratate, de nesiguranta, de tristete, de mutenie din cauza nefericirii. Renuntasem sa mai strig. Iar orice om ar trebui sa stie, ca atunci cand o femeie renunta sa mai lupte, sa mai discute, sa se mai certe, atunci femeia a plecat deja din relatie. Poate fizic este inca acolo, nu se stie pentru cat timp, dar emotional si psihic, relatia s-a incheiat pentru ea.

Eu traiam in capul meu in gandurile mele si el nu mai stia nimic despre ele sau despre mine. El traia in capul lui, cu gandurile lui, cu durerile lui, despre care eu nu mai stiam nimic. Iar impreuna traiam in aceeasi casa, mancam la aceeasi masa, dormeam in acelasi pat, eram parintii aceluiasi copil. Dar eram doi straini. 

Afara se innoptase, iar el a plecat la culcare intre timp. Ne-am pupat automat de noapte buna. Eu am mai ramas pe terasa, sa ma uit la stele si sa ma gandesc ce sa fac cu propria nefericire. Mi-as fi dorit ca lacrima pe care o inghitisem in sec dimineata, sa reapara ca sa o pot lasa sa curga pe obraz. Doar-doar, asa mi s-o usura sufletul..Dar nici urma de ea.

Am inceput sa ma rog sa am puterea, ca intr-o zi, inca nu stiam cand, soarele de afara sa imi incalzeasca si inima, nu doar fata.

S-a intamplat! Doar dupa ce am avut curajul, din nou, sa imi dau mastile una cate una, jos de pe fata, doar dupa ce am vorbit despre durerile mele, doar dupa ce am inteles ca eu contez si am dreptul si merit sa fiu importanta pentru mine si pentru partener, doar dupa ce m-am simtit suficient de in siguranta si de puternica sa vorbesc despre realitatea mea din orice relatie, si sa nu ascund asta in timp ce vorbesc despre vreme, planuri de vacanta, filme sau alte activitati de suprafata. Am inteles ca sufletul conteaza si daca acolo nu e pace si armonie, nimic din exterior nu il poate linisti sau ferici. 

 Doi parteneri implicati, asumati si intimi, stiu ca bagatul sub pres al problemelor si pretinsul ca ele nu exista, erodeaza in timp relatia, sanatatea psihica si fizica a partenerilor, calitatea relatiei si a vietii lor. Rezultatul final, consecintele inevitabile sunt moartea relatiei, indiferent ca ei se despart sau raman impreuna, si amorteala sufleteasca, nefericirea fiecarui partener din relatie. 

Si daca merita sa vorbim mai bine despre vreme decat despre ce se petrece intre noi, eu prefer sa ma duc singura la un film. 

10 Lectii despre iubire invatate din esecuri relationale

Iubirea.  Citim, auzim peste tot despre ea. In melodii, in filme, in realitate o urmarim si cu totii vrem dar mai ales avem nevoie sa o simtim. Insa, chiar avem idee ce este iubirea sau credem ca iubim?

“Be there. Be open. Be honest. Be kind. Be willing to listen, understand, accept, support and forgive. This is what it means to love.” Lori Deschene

Adica, fii prezent in relatie. Nu doar fizic, cu trupul ci cu toata fiinta ta. Cu mintea, cu sufletul si cu inima. Fii deschis. Fii sincer, autentic. Fii bland. Fii dispus sa asculti, intelegi, accepti si adevarul partenerului, ofera support si iertare. Asta inseamna sa iubesti conform definitiei lui Lori Deschene.

Simplu din definitie, insa realitatea si experienta se simt de cele mai multe ori diferit, asa e?

Sa ai inima deschisa pentru a iubi pe cineva si pentru a fi iubit la randul tau, se poate simti si compara cu a sta complet dezbracat(de frici, trauma, masti, dureri, secrete de familie etc) in fata cuiva. Complet vulnerabil. Fara masti. Poate din acest motiv, sexul il practica toata lumea pe cand iubirea doar unii.

Zidurile de aparare

“Dintre toate formele de protectie, protectia in fata iubirii este probabil cea mai mare piedica a fericirii.” Bertrand Russell

In anii copilariei mici (0-7 ani), vedem, cunoastem, descifram, simtim primele semne, manifestari ale iubirii. Unde? Intre parintii sau ingrijitorii nostrii, unul fata de celalalt si ei fata de noi. Din modul in care isi vorbesc, se privesc, se ating sau nu, din ce era voie sau nu era voie sa se spuna, din modul in care erau permise atingerile si mai ales  ce fel de atingeri erau premise.

La noi in familie nu a fost nici loc si nici timp pentru iubire. Familie romaneasca, trecuta prin comunism, in perioada in care oamenilor le era frica ad literam pentru viata si siguranta lor. Unii dintre ei abia aveau ce pune pe masa. Cand te afli la baza piramidei nevoilor ( * piramida nevoilor a lui Maslow), viata este in primul rand despre supravietuire si prea putin despre iubire. Iar aceasta este o realitate crunta, ce a lasat urme dureroase si traumatizante in sufletele noastre ale celor ce venim din acele timpuri. Iar consecintele sunt usor de sesizat in realitatea de astazi a vietii de familie din Romania. Lipsa iubirii si a conexiunii emotionale dintre parinti si copii, creaza societati robotizate, lipsite de empatie, oameni rupti emotional de ei insisi si cu dificultati majore in a crea si mentine relatii armonioase.

La noi acasa totul era despre a fi practic. Despre a FACE repede si bine. Si despre a reusi si a demonstra asta si in exterior. Despre a fi mandru si a nu arata ca suferi.  Urmarile au fost ca am crescut intr-o atmosfera de tensiune, speriata si cu garda sus, pragmatica pana la durere, activa, performanta, nerabdatoare, “puternica”, mandra si rece. Nu aveam timp de iubire pentru ca ma grabeam spre viata, in timp ce viata mi se intampla fara ca eu sa am cea mai mica idee despre ea.

Traiam cu garda sus si cu zidurile de protectie in jurul inimii. Aveam nevoie de mult spatiu. Sa permit oamenilor sa se apropie de mine si sufletul meu era ceva care ma inspaimanta dar imi gaseam scuze pentru a ma proteja. Cand cresti in lipsa de iubire, este greu sa ii recunosti lipsa pentru ca asta inseamna normalitate pentru tine. Adultii din familia mea nu vorbeau despre iubire si nu isi manifestau iubirea in vreun fel. Nu am vazut vreodata dovezi de afectiune intre parintii mei. Iubirea, daca exista, era oricum ceva secret si se intampla cand nu avem treaba. Iubirea este pentru timpul liber si pentru oamenii cu capul in nori..

Insa copilul din noi si adultul de astazi, suspina si tanjeste dupa iubire, pentru ca iubirea nu este un moft ci este o nevoie primordiala pentru sanatatea noastra psihica si emotionala . Astfel ca, dupa esecurile repetate din viata mea personala , m-am apucat de cautat profund, sa inteleg de ce altii pot avea relatii de cuplu implinite, calde, cu intelegere si toleranta si de ce pentru mine nu se poate.

Obervasem surprinsa ca ma atrageau si simteam o chimie teribila fata de barbatii dominanti, reci afectiv, insensibili emotional, aroganti si ca cei draguti si blanzi mi se pareau plictisitori si insipizi si nasteau in mine tendinta de a-I ironiza. Mi-am petrecut ceva ani asteptand barbatul potrivit si ma invarteam mereu intre aceste doua tipologii de barbati pana cand am elucidat, identificat patternul. Nu, nu fusesem iubita adecvat acasa de tatal meu si nici el nu o iubise frumos pe mama. Iar creierasul meu mic a introiectat aceasta harta mentala a iubirii si mi-o livra drept GPS in viata mea amoroasa ulterioara. Dar in vartejul durerii acestor ani am inteles sensul si cum sa ies din “blestemele” familiei de baza.

Nimic din ceea ce faci astazi nu este fara un motiv. Iar eu ma protejam de iubire. Ma incuiam in turnul meu de unde puteam controla viata. Instinctiv stiam ca ma atrag barbatii care ma pot rani. Astfel ca inconstient am decis sa las “iubirea” pentru altii. Toata lumea afara din turn. Decat alegeri proaste care sa ma conduca catre abandon emotional si respingere pentru ca asa imi dicta chimia creierului si patternurile mostenite inconstient de la parinti, mai bine nemuritoare si rece in turn. Dar sufletul meu tanjea dupa apropiere, dupa intimitate emotionala si fizica, dupa atingeri si caldura, sustinere si protectie.  Si atunci am inteles ca daca nu fac niste schimbari radicale, niciodata nu voi sti si nu voi cunoaste ce inseamna acel sentiment de profunda conexiune si intimitate totala dintre un barbat si o femeie. Ca niciodata nu voi fi trait acel sentiment de incredere totala cand partenerul iti spune ca “ totul o sa fie bine, sunt aici no matter what”. Si vroiam ca si eu sa pot sa fiu acolo indiferent de orice pentru cineva.

Si astfel am descoperit ca iubirea NECESITA :

  1. PREZENTA.

Iubirea este un sentiment si o actiune si nu un fruct pompos care creste in padurile tropicale. Oricat de frumos aranjat, ferchezuit, bogat si scolit esti iubirea chiar te poate ocoli. Eram slaba, frumoasa, machiata, desteapta, validata social si profesional dar niciodata nu simtisem iubirea cu adevarat in sufletul meu. Barbatii ma iubeau fiecare in felul lui,  dar eu nu SIMTEAM. Credeam ca mereu trebuie sa fac mai mult ca sa merit iubirea cuiva. Sa ma lupt si sa ma zbat ca sa castig iubirea. Nu. Pentru ca, cat timp iti petreci viata si timpul in mintea ta, paralizat si controlat de frici, insecuritati si patternuri toxice, cat timp te focusezi pe a te proteja, NU esti disponibil emotional in relatia cu persoana din fata ta. Esti prezent doar in mintea ta, tu cu tine. Adica inchis in turn. Nu poti fi iubit si nu poti iubi cat timp esti fizic acolo, dar mental si psihic in alta parte. Acum stiu ca iubirea presupune sa ma uit in ochii celui din fata mea si sa ma conectez emotional cu el. Sa fiu prezenta, sa il ascult si sa traiesc in relatie cu el, nu in mintea mea ci in inima mea. Sa simt mai mult decat sa gandesc.

2. DESCHIDERE EMOTIONALA.

Iubirea este forta care misca lumea, dar nu o poti simti si impartasi daca ai inima inchisa. Iar inimile se inchid datorita respingerilor, a dezamagirilor, a durerii si a suferintei pe care le simtim de mai multe ori in viata.  Sa treci prin viata cu inima inchisa este safe si nu mai doare. Ramai in control cat timp totul tine doar de gandire. Insa prin inima inchisa nu mai trece nici bucuria vietii, nici caldura conexiunii cu cei din jur. Oamenii nu ne pot iubi daca nu ne cunosc. Daca nu ne aratam lumii cu inima deschisa. Cum poti primi un dar din spatele unei usi inchise? Este nevoie sa deschizi usa si sa intinzi bratele.

3. SINCERITATE SI AUTENTICITATE.

Sa fii sincer in iubire inseamna mai mult decat a nu spune minciuni. Inseamna sa fii, sa spui, sa te arati pe tine cel real, vulnerabil si imperfect. Dar ca sa ii poti arata partenerului imperfectiunile tale si pe tine cel real,este obligatoriu sa fi ajuns intai tu la o oarecare pace cu tine si cu imperfectiunea ta. Sa fi inteles dualitatea din tine ca om. Azi bun maine mai rau. O data furios, altadata bland. Uneori puternic, alteori slab. Si sa poti trai cu adevarurile astea despre tine. Sa pretinzi ca esti altcineva sau sa minti despre ceea ce esti trimite mesaje confuze catre partener iar acestea nasc indubitabil lipsa de incredere si sentimentul ca ceva nu e in regula. Imi creasem o imagine despre “eu cea perfecta” si credeam ca daca sunt DOAR asa, merit sa fiu iubita. Si am tinut cu dintii ani de zile de aceasta imagine, desi viata ma forta dureros de mult sa ma uit la imperfectiunile mele. Iar aceasta imagine nu continea sub nicio forma ca eu sa fiu vulnerabila. Pentru ca asociam a fi vulnerabil cu a fi slab. Astfel ca ma fortam ca prin actiunile si trairile mele, sa fiu mereu optimista, puternica, zambitoare, sa am totul pus in ordine si sa stiu in orice secunda directia in care mi se indrepta viata. Sa am mereu un cuvant bun de spus cuiva desi in sufletul meu, durerea de copil neiubit si speriat urla prin toti porii. Insa a acorda atentie durerii mele, a o putea simti si a o plange insemna ca sunt o victima ce isi plange de mila. Iar eu eram o femeie puternica si independenta. Asa ca da-le dracu de dureri si emotii. Pune masca, da-te cu parfum si iesi din casa. Niciodata nu ceream ajutor pentru ca mereu ma descurcam singura. Imi era rusine sa cer ajutor si aparea sentimentul de obligatie de a face imediat ceva in schimbul a ceea ce am primit. Doar nu exista varianta ca cineva sa ma ajute pentru ca meritam sau pentru ca eram iubita nu? Nu imi permiteam sa fiu trista sau ingrijorata si afisam un optimism strident, amintire care imi provoaca si acum o stare de compasiune cand ma gandesc la femeia care eram atunci.. adica o Cruella de Ville perfecta, frumoasa si rece ca un munte de gheata. Oamenii m-ar fi iubit desigur, daca i-as fi lasat..

4. TOLERANTA SI BLANDETE.

Nu poti fi bland si tolerant cand esti freak control, din simplul motiv ca totul trebuie sa iti iasa ca la carte. Perfect. Rigid. Trait dupa agenda. Iar blandetea si toleranta implica flexibilitate cu tine si cu ceilalti. Implica sa iei in calcul imperfectiunea ca parte din viata J iar eu eram prea nesigura pe mine si pe viata pentru a-mi permite sa fiu flexibila. O cerere uitata de partener insemna automat respingere pentru mine. O opinie diferita insemna obligatoriu ca ma contrazicea deci era impotriva mea. Iar toate acestea deveneau semne ca nu ma iubeste..

Sa fii bland si tolerant in iubire inseamna sa intelegi si sa accepti ca oamenii nu pot mereu sa iti implineasca asteptarile si dorintele si ca asta nu inseamna  ca nu esti iubit. Mai inseamna sa nu iei totul personal, ca pe o ofensa la integritatea ta si sa intelegi ca, si celalalt ca si tine, are propriul univers interior, propriile nevoi si dorinte. Si ca nu trebuie sa fie, sa faca mereu ceea ce tu te astepti sa primesti. Si poate cel mai valoros, inseamna sa iti pese de celalalt chiar si in momentele in care te simti ranit sau dezamagit de el.

5. SA ASCULTI CU ADEVARAT.

Sa asculti nu inseamna doar sa auzi. Inseamna mult mai mult si anume sa taci in gandurile tale si in mintea ta. Sa nu argumentezi intr-un monolog mut in capul tau. Inseamna sa ai o curiozitate reala catre ceea ce are celalalt de spus. Inseamna sa nu presupui ca stii deja ce are de spus. Inseamna sa nu presupui nimic, pentru ca iubirea inseamna Dialog si nu MONOlog. Daca nu inveti sa asculti in relatie cu cineva, esti singur in capul tau cu propriile argumente. Iar mintea umana este un instrument fascinant si periculos daca nu stii cum sa il folosesti.

Cand il asculti cu adevarat pe celalalt ii transmiti ca este vazut de tine, apreciat pentru existenta lui. Ii transmiti ca este important pentru tine, se simte validat, iubit si valorizat. Niciodata nu vei putea vorbi limba iubirii, daca nu inveti cum sa iesi din monologul mut din mintea ta si sa intri in relatie si in prezenta cu cel din fata ta.

6. SA INTELEGI CEEA CE AUZI.

Intai asculti iar apoi verifici daca ai inteles. Daca nu intelegi, pui intrebari si ceri clarificari pana ajungeti la un acord impreuna. Pentru a intelege, inseamna sa fii dispus la a vedea o noua perspectiva chiar daca uneori implica un punct de vedere complet diferit. Pentru ca suferinta noastra sufleteasca nu este data de ceea ce se intampla in realitatea exterioara, de un anumit eveniment care s-a intamplat ( desi asa pare), ci este data de INTERPRETAREA mentala pe care noi o dam acelui eveniment. Schimbarea sau flexibilitatea perspectivei inseamna libertate catre o lume complet noua, poate insemna eliberarea din suferinta autocreata de cele mai multe ori.

Sa te deschizi catre noi perspective nu inseamna ca trebuie sa renunti la ceea ce crezi deja. Sau sa fii neaparat de acord cu celalalt. Nu. Inseamna sa lasi loc, sa existe si alte adevaruri pe langa al tau, sa intelegi ca pot exista si alte alternative, alte puncte de vedere valide care nu trebuie sa se excluda unul pe celalalt. Inseamna sa intelegi ca sunteti doi indivizi separati, la fel de importanti si ca ambele lumi interioare, a ta si a partenerului au dreptul sa existe.

  1. ACCEPTARE.

De cate ori in viata ai auzit de la altii sau ti-ai spus tie “ este ok, te iubesc pentru ceea ce esti tu!”. De cate ori ti-ai oferit propria acceptare si iubire pentru ceea ce esti ca persoana, poate chiar in momentele in care nu iti place de tine sau nu esti multumit de reactiile si comportamentele sau rezultatele tale? Ca sa poti simti iubirea de la altii este nevoie sa crezi cu adevarat ca meriti sa fii iubit, ca esti cu adevarat suficient de bun sa primesti iubirea cuiva. Si despre cat meritam sau nu iubirea celorlalti, invatam inconstient, din felul in care ne-au iubit parintii sau ingrijitorii nostri. Invatam din ceea ce ne-au spus despre noi insine. Din privirea lor catre noi invatam indirect despre valoarea noastra personala. Si introiectam cuvintele, atitudinile, atingerile, privirile lor pentru noi si ne facem haina pentru suflet si credem ca asa suntem, cum ne spun ei ca suntem.

Sa fii demn de iubire este un dat al vietii in sine. Dar e greu sa fii de acord cu asta dupa ce ai fost criticat, umilit, certat, ignorat, lipsit de atentie si atingeri tandre, de cuvinte frumoase si priviri pline de iubire si admiratie. Daca ai fost batut, alungat, rusinat, mistocarit de cei ce te-au crescut si invatat despre viata, vei descoperi ca asa le vei cere inconstient si indirect si celor din jur sa se comporte cu tine. Pentru ca, este ceea ce mintea ta cunoaste si asociaza cu a fi iubit. Din acest motiv atragem parteneri si ne indragostim de acele persoane care ne pot trata exact cum ne-au tratat parintii nostri. Si vei iesi din relatii unde esti iubit si respectat mai mult decat stie mintea si corpul tau fizic si emotional ca meriti. Din acest motiv, iubirea predominant armonioasa dintr-un cuplu nu poate exista fara ca ambii parteneri sa stie sa se iubeasca pe sine, respecte, aprecieze si valorizeze pe sine. Si nimeni nu te va putea iubi mai mult decat nivelul la care se iubeste pe sine insusi. Iar iubirea reala de sine inseamna si sa accepti ca nu esti perfect si ca nu poti fi vreodata perfect. Ca ai limite, ca ai nevoie de ajutor, ca nu le stii pe toate, ca nu esti bun la toate, ca opiniile tale nu sunt intotdeauna cele corecte, ca gresesti si ca nu detii toate raspunsurile, ca ii ranesti direct sau indirect pe ceilalti si ca este in regula sa iti ceri iertare. Si sa accepti ca si ceilalti deci si partenerul tau greseste si este la fel de uman si de imperfect ca noi toti.

Acceptarea aceasta nu vine usor si nu se intampla peste noapte. Te vei lupta cu ea. Dar vei obosi intr-o zi, pentru ca viata este un profesor desavarsit si iti va demonstra ca este inutil sa lupti sa demonstrezi contrariul. Pana atunci insa, este minunat daca reusesti sa accepti ca NU accepti inca.

  1. SUPORT.

A oferi suport emotional atunci cand tu te simti ok si esti cu rezervoarele afective pline, poate fi simplu. Dar sa poti sa spui un cuvant bun, sa oferi un zambet si o imbratisare, sa asculti atunci cand tu te simti flamand de iubire si simti nevoia sa ceri, asta poate deveni provocator in relatii. Sa poti amana odihna sau recompensa atunci cand partenerul se simte neiubit si vrea sa discute si sa clarifice poate. Sa poti sa sustii o discutie cu partenerul pentru ca el are nevoie acum, desi tu ai prefera sa petreci ceva timp singur sau sa te uiti la meci sau la un film.

Atunci cand depui eforturi sustinute zilnic pentru a escalada “muntii” din viata, este foarte usor sa uitam ca si cel de langa noi face acelasi lucru. Ca si el, ca si noi are proprii “munti” de escaladat si ca si lui si noua poate ne-ar prinde bine o mana de ajutor. O mana de ajutor care poate veni prin a te opri din fuga prin viata, a-ti scoate partenerul la masa si a-l intreba cum se simte, daca are nevoie de ajutor si daca este ceva ce ai putea face pentru el ca sa ii fie mai bine. O mana de ajutor care poate veni printr-un gest simplu de afectiune. Sa inveti sa privesti si dincolo de propriul nas, dincolo de propriile nevoi in anumite momente de criza, implica maturitate emotionala. Iar iubirea necesita maturitate emotionala. Sa oferi suport inseamna sa il observi pe celalalt si sa vezi semnalele ca are nevoie de ajutor, fie ca cere sau nu, inseamna sa ii arati celuilalt cat conteaza pentru tine. Iar noi avem nevoie sa stim cat contam pentru cineva, ca suntem doriti si iubiti de cineva.

  1. IERTARE.

Oriunde sunt cel putin doua persoane implicate, vor exista greseli, interpretari eronate, conflicte, neintelegeri si certuri. Inevitabil. Porneste de la premisa aceasta ca sa te scapi de iluzia inorogilor si a partenerilor perfecti, a relatiilor care sunt doar armonioase si linistite. Nu se va intampla doar asa.

De exemplu, in trecut, gandurile mele anxioase, nesigurantele si angoasele mele ma faceau sa analizez exagerat de mult totul in capul meu, sa creez scenarii de respingere si conflict pe baza unor fapte sau reactii ale partenerului pe care le interpretasem complet eronat. Ulterior am inteles ca este mult mai indicat sa il intreb pe el direct inainte sa imi fac aceste scenarii menite sa imi genereze o stare de anxietate si teama cu care eram atat de obisnuita. Iar partea cu scenariile proprii venite din frici si nesigurante am inceput sa o rezolv in psihoterapie, fara sa ii atribui vreo responsabilitate partenerului pentru ca am inteles ca spatiul meu intrapsihic este responsabilitatea mea sa imi fac igiena mentala si emotionala.

Nu spun ca nu doare sau ca este usor. Nu prea e, iar uneori doare rau. Insa asa am invatat sa comunic, sa intreb, sa nu mai presupun, sa iubesc si sa iert. Si nu cu forta, ci fiecare in ritmul sau.

Iubirea, ca si natura, are anotimpuri cand creste si anotimpuri cand stagneaza. Cand am inteles cum fluctueaza si cum functioneaza, am decis sa invat sa iubesc si iarna din relatii, nu doar vara. Mai mult decat atat, de fiecare data cand reusesc sa iert pe altcineva, devine mai usor sa simt compasiune si iertare si pentru mine. Iar in rugaciunea “ Tatal Nostru” spune atat de clar si de frumos “ si ne iarta noua greselile noastre PRECUM si noi iertam gresitilor nostri..” pentru ca PRECUM de usor sau de greu ii iert pe altii atunci cand gresesc, la fel ma iert si pe mine.

10. NU TOTI OAMENII NE SUNT POTRIVITI.

Am iubit barbati complet nepotriviti pentru mine. Daca se facea campionat la cine atrage mai repede barbatul nepotrivit, cred ca puteam concura si ocupa locuri fruntase. Doar dupa ce mi s-a frant inima si am frant alte inimi la randul meu, am inteles ca iubirea nu este suficienta ca o relatie sa poata functiona armonios si pe termen lung. Si am acceptat cu regret atunci, ca da, exista oameni care se iubesc si care nu pot fi totusi fericiti impreuna. Pentru ca este nevoie sa existe o compatibilitate la nivel de valori de viata, la viziune si scop asupra vietii, compatibilitate sexuala, in limbaje de iubire si o oarecare compatibilitate emotionala si psihologica.

Iubirea si viata au principii simple. Insa ca sa putem simti si trai iubirea, ceea ce este diferit de atractie sexuala si indragostire, avem mare nevoie sa ne vindecam de starea de neiubire in care am fost nascuti si crescuti.

Incepe prin a-ti imagina doar cum este sa traiesti cu inima deschisa catre viata si catre ceilalti oameni, dispus sa oferi si sa primesti iubire. Suficient de increzator pentru a te deschide, pentru a fi sincer si autentic, bland si tolerant in relatiile cu tine si cu ceilalti. Sa fii dispus sa asculti, intelegi, accepti, sa oferi suport si iertare. Sa cobori zidurile de aparare din jurul inimii, sa scoti nasul afara si sa te arati lumii asa cum esti..o fiinta buna, frumoasa, blanda gata sa ofere si sa primeasca iubire. Sa stralucesti din interior, cu incredere. Imagineaza-ti doar..

 

Caut conexiune! Are cineva?

Suntem flamanzi dupa conectarea sufleteasca.

Iar realitatea societatii de astazi prin rata mare a divorturilor, despartirile pe banda rulanta, consumul sexului imediat si compulsiv pentru obtinerea orgasmului si atat, infidelitatile din online si offline, prieteniile seci si artificiale plus multe alte simptome demonstreaza aceasta foame.

Suntem flamanzi dupa conectare sufleteasca cu noi insine si cu ceilalti. Alergam si intram in relatii ca sa ne hranim sufletele. 

Si acolo ca si in sufletele noastre gasim o alta foame. Un alt gol. Ne simtim inselati de aparente asa ca parasim si trecem la devorat un alt suflet in speranta ca de acolo putem lua mai mult.

Vrem sa mascam aparentele saraciei noastre interioare prin a arata foarte bine la exterior, poate si prin posesii materiale, cadouri sau altele.

Chestiunea este ca aceasta foame de conectare nu se va satura decat daca initial are loc conectarea cu propriul sine, propriul suflet, propria viata si propria minte.

Altfel este exact ca si cum fugi de acasa pentru ca este dezordine si nu vrei sa vezi asta.

Si vizitezi alte case doar ca si acolo gasesti mai mult sau mai putin dezordine.

Insa in final tot trebuie sa te intorci la tine acasa. Si acolo nu face nimeni curatenie inafara de tine.

Cei care se asteapta la minuni in propriile vieti ( relatii pline de iubire si armonie, cariere pline de success si pasiune, copii sanatosi si educati bine, iubiri datatoare de viata, satisfactie si implinire) fara sa inteleaga ca acestea nu se pot obtine fara educatie si dezvoltare personala, se vor minti toata viata.

Vor alerga in alte case ,asteptand si pretinzand ca in casa lor cand se intorc sa fie curatenie, asa ca prin minune..

Noi chiar atragem ceea ce suntem..

Nu ma pot conecta cu tine intr-o profunda intimitate sufleteasca si trupeasca cat timp nu stiu sa ma conectez cu mine si cu corpul meu.

Nu te pot iubi asa cum meriti pentru ca eu nu stiu a ma iubi asa cum merit.

Invatam, invatam.