Povestea unei Flori de Lotus

Cand faci orice pentru iubire, nu mai e iubire

Buna din nou drag cititor, cu dor si bucurie.

Este adevarat ca nu am mai reusit sa scriu de un timp destul de indelungat, un articol. S-a intamplat asta pentru ca inafara faptului ca mi s-a aglomerat programul de lucru, in plus, am intrat in zone mult mai adanci si mai profunde ale propriului proces de vindecare si descoperire, de acceptare si creare. Pentru ca nu pot sa aduc lumina celorlalti, cat timp nu merg inainte sa fac lumina in propriul meu intuneric, in propriile mele dependente, frici, dezamagiri si dureri. 

Despre asta vreau sa iti scriu astazi, despre tendinta noastra inconstienta de a MUNCI pentru IUBIREA celorlalti. 

Vreau sa te ajut sa descoperi cum, fara sa fii constient de asta, aluneci pe panta responsabilitatii emotionale pentru cei de langa tine..acesta este un tipar inconstient la care eu personal lucrez de mult timp…

Te invit sa citesti lista de afirmatii de mai jos, afirmatii pe care este foarte posibil sa nu le gandesti rational, ci sunt mai degraba tendinte inconstiente, in care simti efectiv ca trebuie sa fii sau sa faci. Aminteste-ti de situatii din viata ta, daca ai crescut cu parinti abuzivi, dependenti de alcool sau substante, dependenti si co-dependenti emotional, daca ai fost responsabilizat cu cresterea fratilor mai mici, daca fericirea unuia dintre parinti sau a amandurora a atarnat pe umerii tai, daca ai fost responsabil cu gestionarea situatiilor de conflict din familie, atunci cu siguranta ai preluat rolul salvatorului. Rolul celui care pentru a se simti in siguranta, are o mare nevoie de control si de a-i ajuta pe ceilalti pentru a se simti valoros si iubit. Salvatorul este cel care mereu simte nevoia sa compenseze un mare gol interior prin multa munca, prin a fi foarte empatic cu problemele altora. Este cel care nu stie sa traiasca si sa se simta valoros si important, decat prin renuntarea la sine.

Asadar,

  1. Simt ca daca nu ajut, nu voi fi vazut, apreciat si iubit de ceilalti.
  2. Ajutand imi pot demonstra valoarea de sine.
  3. Ii pot schimba pe ceilalti, daca incerc din greu sa ii ajut, sa le arat ca se poate.
  4. Ajut oamenii atat de mult, pentru ca ii iubesc foarte mult. 
  5. Au nevoie de mine.

Acum, trage aer in piept si pentru fiecare afirmatie de mai sus, inlocuieste cu urmatoareleȘ

  1. Nu trebuie sa fac nimic special pentru a fi iubit.
  2. Sunt valoros si demn de iubire. Nu trebuie sa imi dovedesc valoarea. Ea exista pur si simplu.
  3. Nu ii pot salva pe altii prin sacrificiul de sine. 
  4. Imi pot arata iubirea printr-o varietate de moduri. Nu trebuie sa fac mereu ceva pentru altii, pentru a le demonstra ca ii iubesc.
  5. Am dreptul sa ma pun pe mine pe primul loc. Pot sa spun NU, chiar si atunci cand oamenii au nevoie de mine.

Salvatorii cred cu toata fiinta lor, in cele mai adanci foruri interioare ca vor putea fi iubiti sau sunt iubiti doar prin prisma a ceea ce fac pentru cei din jur si nu pentru persoana care sunt ei pur si simplu. Conceptul de a aduce bucurie celorlalti doar prin simpla lor prezenta, prin simplul fapt ca exista si atat, este greu de digerat si de acceptat. Pentru ca iubirea si acceptarea parintilor, le-a fost data doar daca corespundeau, doar daca faceau ceva anume, iar ulterior erau rasplatiti prin mangaieri, priviri calde, gesturi de iubire si atentie. Gesturi care ulterior le erau retrase la prima greseala sau fapta neconforma. 

Salvatori sunt acei oamenii care sunt acolo pentru ceilalti mereu. In general se simt foarte obositi, stresati si ultra responsabilizati. Chiar daca uneori acest stress si ultra responsabilizare nu sunt obligatorii din exterior, salvatorul simte ca nu poate trai daca nu se incarca cu ele. 

Au dificultati in a seta granite sanatoase, pentru ca nu stiu ce sunt acestea, tocmai datorita faptului ca au nevoie de ceilalti pentru a-si masura valoarea interna, se pot simti importanti doar in raport cu cei din exterior si cu ceea ce fac pentru ceilalti. Setarea de granite desi i-ar ajuta foarte mult in a-si prioritiza viata si propria persoana, i-ar limita in a-si mai simti rostul intern. 

Sunt absolut convinsi ca daca incearca din greu, ii pot schimba pe cei din jur, motiv pentru care se sacrifica pe sine in relatii toxice de familie, de cuplu, de prietenie din care ies foarte greu datorita sentimentului de vinovatie in care considera ca il abandoneaza pe celalalt, dar uita complet ca de fapt s-au abandonat pe ei insisi de la bun inceput. Sunt atat de concentrati pe salvarea si schimbarea celuilalt, incat nu constientizeaza ca ei nu exista pentru ei insisi. Pe partea cealalta, acesta este modul inconstient prin care isi asigura un loc in viata celuilalt, prin care isi ofera siguranta si securitate emotionala. „Are nevoie de mine, deci nu ma va parasi”, este o parte din dialogul lor interior. 

Asa am trait eu. Fara macar sa fiu constienta de asta. Am inceput sa constientizez doar cand am observat ca daca ma asez sa ma odihnesc incep sa ma simt anxioasa, agitata si nelinistita. Am observat in toata fiinta sentimentul de vinovatie cand trebuia sa refuz pe cineva care imi cerea ajutorul pe care l-as fi putut da. Am observat asta cand mi-am aglomerat agenda doar pentru ca stiam ca pot da, uitand aproape complet ca si eu exist si am nevoi de implinit. Am observat asta dupa ce ani la rand am trait in relatii de codependenta, in care existam ca sa il vad, sa il confortez, sa il iubesc pe celalalt, sa il ajut si sa fiu acolo cand va avea nevoie. Fara a lua efectiv in calcul ca si eu am dreptul sa exist si sa primesc. Ma lasam intr-un con de umbra asa cum eram atat de obisnuita sa traiesc, pentru ca am crescut implinid nevoile celorllati si fara sa fiu invatata ca eu sunt o persoana care are nevoi si dorinte si care merita sa si le implineasca. Nu mi se transmisese niciodata, direct sau indirect ca si eu contez. Contau cei din exterior, iar cat timp ma ocupam de ei, eu ma puteam simti in control si linistita. Asa invatasem sa imi securizez spatiul interior. 

Toata fiinta mea imi spunea ca trebuie sa fac ceva pentru cealalta persoana, pentru ca altfel nu voi mai fi iubita sau si mai grav voi fi parasita. Ceva insemnand de la a ma asigura ca celalalt se simte bine in preajma mea, cumva era responsabilitatea mea sa il fac sa se simta bine, glumind si facand atmosfera, cautand mereu subiecte de conversatie, implinindu-i nevoi, punandu-i intrebari si dandu-i atentie, iertandu-i mereu si foarte usor modurile prin care ma ignora sau ma ranea. Transmitandu-i pe toate canalele, inconstient desigur ( noi functionam 95% inconstient si nici nu stim asta :), ca nu contez, ca este ok oricum m-ar trata, ca sunt acolo pentru el, ca eu sunt evoluata spiritual si emotional si iert usor. Principii pe care salvatorii le traiesc cu toata fiinta lor in relatiile romantice, in relatiile de familie sau la munca.

Este ca si cum ei cred ca s-au nascut PENTRU ceilalti, fara sa stie ca fac asta ca sa supravietuiasca emotional si pentru ca nu au o identitate proprie si au nevoie sa se agate de cei pe care ii salveaza pentru a-si alimenta sentimentul intern de valoare.

Este o diferenta enorma intre a oferi pentru ca asa simt sa fac si intre a oferi pentru ca altfel simt ca nu voi fi iubita, vazuta, acceptata, valorizata. Prima varianta vine din bogatie interioara, dintr-o oarecare independenta emotionala in care am invatat ca pot sa traiesc si fara sa ma agat de un CINEVA extern iar a doua varianta vine din sacrificiul intern, din dependenta emotionala, pe care celalalt o simte, fara sa fie neaparat constient daca niciunul dintre parteneri nu au  cunoastere emotionala si personala. Dar pur si simplu simte ca de la un punct incolo ii vine sa te abuzeze, sa te umileasca, sa iti incalce granitele. Pentru ca fara sa iti dai seama, neavand tu o identitate proprie, neavand granite personale, nestiindu-ti nevoile, valoarea intrinseca, ii vei transmite celuilalt ca este ok sa faca ce vrea in cadrul relatiei. 

Partea enorma de munca a fost cu aceasta fraza pe care in prima faza mi-am scris-o si am pus-o in locuri cat mai vizibile, doar ca sa ma obisnuiesc cu ea la nivel cognitiv, pentru ca nici macar mintea mea nu o putea accepta, daramite sufletul meu: ” Sunt demna de iubire, merit sa fiu iubita doar pentru ca exist! prezenta mea poate aduce bucurie celorlalti doar prin simplul fapt ca exist.” 

Am trecut prin atatea stari, de la panica la furie, de la tristete iar la furie si la durere cand am inceput sa integrez aceasta fraza si am inteles cati ani am trait fara sa am habar ca exist, fara sa ma iau in calcul la modul profund, fara sa stiu ca da, asa este, pot fi iubita exact asa cum sunt, fara sa fac ceva pentru asta, fara sa muncesc din greu pentru a-mi demonstra valoarea si dreptul la iubire.

Am inceput sa simt si sa integrez cu multa munca interioara, cu multe lacrimi varsate, acest adevar. Am curatat inima si i-am facut loc. Am inteles ca voi fi in continuare iubita de anumite persoane si daca nu sunt fiica perfecta, iubita si femeia perfecta, prietena perfecta, colega perfecta, mama perfecta. Am invatat ca este ok sa am nevoie de ajutor si sa il cer, sa nu ma mai simt rusinata si vinovata ca nu reusesc sa fac totul singura, totul cat mai perfect. Am invatat ca este ok sa ma opresc si sa iau pauze fara sa mai numesc asta cum ca „stau degeaba si nu fac nimic”, si intelegand ca de fapt fac, adica imi odihnesc corpul, mintea si sufletul, investesc in linistea mea si deci in propria existenta. 

Am observat ca de cand am decis sa exist pentru mine insami, sa fac o prioritate din mine insami, sa investesc si sa ma „salvez” pe mine insami, sa ma vad, sa imi simt cu adevarat corpul, sa imi aud cu adevarat respiratia, gandurile, nevoile si dorintele, nimeni dar absolut nimeni din jurul meu nu a murit fara ajutorul meu. Unii au disparut si este minunat ca s-a facut aceasta selectie. E ca atunci cand faci curat in dulap, renunti la ce nu ti se mai  potriveste ca stil, la ce nu mai simti sa porti, iar de multe ori asta se aplica si oamenilor din viata noastra. Si este atat de normal si de firesc sa se intample asa. 

Desigur ca mai alunec in acest tipar, avand in vedere ca am functionat asa de cand ma stiu pe acest pamant. Dar devin constienta pentru ca am refacut legatura cu mine, cu corpul meu si atunci primesc semnalele care ma trezesc din acest tipar toxic cand incep sa ma simt neplacut, cand ma doare ceva interior fie ca este emotie sau durere fizica. 

Atunci respir, imi iau timp si spatiu doar cu mine, imi pun mana pe piept in zona inimii si imi dau seama ca vechile tipare inconstiente au preluat iar controlul. Vechile voci vin sa ma sperie ca voi pierde oameni daca nu ma sacrific pentru ei, ca trebuie sa fac pe Pinochio ca ei sa se simta bine. Si ce fac este ca imi linistesc aceste voci interioare , aceste emotii de teama si anxietate, aceste frici de abandon. Le reamintesc ca acum am o identitate proprie, ca voi trai la fel de bine daca acesti oameni vor disparea din viata mea, ca stiu sa traiesc cu mine si cu durerea aferenta unei pierderi, ca nu mai am nevoie sa ma agat si sa demonstrerz ca merit, ca nu pot face pe nimeni sa ma iubeasca si ca nu este ok sa fac asta, ca tot ce am de facut este sa fiu libera in manifestare si autentica si cine simte sa ramana o va face oricum cat este potrivit. Si ca cine simte sa plece este atat de in regula sa o faca. Si ca si eu am dreptul sa stau undeva si langa cineva cat timp simt sa o fac si sa nu ma simt vinovata pentru ceea ce va simti celalalt daca eu decid sa plec. 

Nu e usor! Uneori poate fi infernal de greu. Dar e asa pentru cateva momente sau zile. Respir si imi amintesc constient ca e firesc sa doara uneori si incepe sa doara mai putin. Si ma tin de mine si de viata mea. Ma tratez si ma comport cu mine ca cea mai valoroasa persoana din viata mea. Si cand nu imi iese, plang si ma refac. Imi cer iertare si merg mai departe. 

Aminteste-ti ca EXISTI si asta este suficient pentru a fi IUBIT. Fara sa muncesti din greu pentru atentia, iubirea, acceptarea si prezenta cuiva in viata ta. 

Cand in relatii vorbim despre vreme, dar evitam sa vorbim despre probleme

„M-am trezit, mi-am luat cafeaua aburinda si frumos mirositoare si m-am indreptat, ca in fiecare dimineata spre terasa. Imi amintesc de parca se intampla ieri.

Am deschis usa mare si culisanta a balconului si am pasit pe terasa. M-a izbit aerul rece si proaspat al diminetii. O minune! In fata mea se intindea lacul socant de frumos si de linistit. In natura totul era la locul lui, in viata mea nu. Afara era o zi insorita, culoarea apei era de un verde-albastrui. Pe lac, ferryboat-urile, pe care iubesc sa le privesc zilnic, isi faceau obisnuitele rute intre cele doua maluri indepartate ale lacului.

In brazii inalti si verzi din gradina unde dadea terasa, se auzeau cantand vesel vreo 3 randunici. Soarele imi incalzea fata iar mirosul cafelei ma chema catre el. Imi beau prima gura de cafea, aud ciripiturile pasarilor, vad si iubesc lacul, brazii si soarele. 

Ma uit pentru a nu stiu cata oara la casele extrem de curate si ingrijite, modern construite, cu geamuri mari si spatii verzi perfect amenajate, ce se intind in fata mea, si simt cum binecunoscutul sentiment de anxietate si nesiguranta incepe sa isi faca tot mai mult aparitia. Il cunosc, traiesc cu el de cateva luni bune. Ma intreb „Doamne, oare de ce ma simt goala pe interior si nefericita? Uite ce miracol ma inconjoara!” In mintea mea se perinda rationamente despre tot ceea ce am si el imi ofera, despre copilul minunat si sanatos care inca doarme, despre oportunitati, despre provocarile vietii..nimic nu pare suficient, astfel incat sentimentul asta sa dispara. Efectiv, nu reusesc sa inteleg de ce ma simt asa cum ma simt. Adica nesigura si nefericita. 

In timp ce in mintea mea, gandurile se lupta ca sa castige razboiul, emotiile din corp persista, iar starea mea este de teama si de nemultumire. 

Aud usa de la terasa deschizandu-se si il vad intrand, pe tatal copilului meu. Inca nu stiu daca mai reprezinta si altceva pentru mine. Odata, imi fusese si iubit..

Observ cum inima imi bate mai tare..o fi de la cafea, imi spun, desi o voce muta mi-ar spune ca ma mint singura. Nu ii fac fata inca, asa ca prefer, inca, sa cred ca e de la cafea..

Vine spre mine, ne pupam automat de buna dimineata. Se aseaza pe canapea, ca de obicei in lumea lui, iar eu simt sa raman in picioare langa balustrada terasei. Tot ca de obicei. Ma intreaba cu un ton rece si absent, cum am dormit, iar eu ii raspund ca si cum as bifa raspunsul pe o foaie de examen-grila, ca bine. Imi raspunde la fel. Distanta dintre sufletele noastre este mai mare decat distanta dintre cele doua maluri diferite ale lacului. O realizez din nou in acest moment si ma trece un fior rece pe spinare si in suflet. Ma incearca cateva lacrimi in ochi, dar le inghit in sec, asa cum o tot fac incepand de la ultima noastra discutie in care am inteles, ca el nu are timp de mofturile mele femeiesti si ca presiunea de la birou ii este suficienta. M-a ajutat sa cred despre mine ca sunt exagerat de sensibila si ca nevoile si dorintele mele de afectiune si intimitate, nu isi au locul in lumea serioasa din care el face parte. Am inceput sa il cred si ca sa nu il pierd, am acceptat tacit sa imi inghit lacrimile si sa ma pierd incet, zilnic, pe mine.

Incepem sa vorbim despre vreme. Este weekend, este soare, am putea face o mini-excursie. Sunt de acord si zambesc usor la ideea de timp de calitate petrecut impreuna. „Poate ca mai avem o sansa”, imi spun in gand, iar asta ma readuce usor la viata..dar aud ca maine are o intalnire importanta la birou, astfel ca va trebui sa fim inapoi cel tarziu la ora 17.  N-ar fi nicio problema asta, daca m-as putea aseza pe canapea langa el, daca ne-am putea uita unul in ochii si sufletul celuilalt si ne-am spune ce ne doare, ce ne oboseste sufletele si cand am ajuns doi straini. Dar exista prea multa nesiguranta si prea multe masti intre noi, ca sa putem face asta, asa ca vorbim despre vreme. 

Cumva, speram tacit amandoi sa se trezeasca copilul, sa ne putem intra in rolurile de parinti si sa ne focusam pe copil, ca sa putem evita stanjeneala si tacerea incarcata de urletele mute dintre noi. Ma doare ca tacem desi stiu ca daca am vorbi, ne-ar trebui zile si nopti intregi ca sa ne spunem ceea ce nu ne spunem de luni de zile..

Am avut curajul normal de a-mi striga nefericirea, frustrarile, dorintele si nevoile dar ele s-au lovit de fiecare data de un zid rece, impenetrabil, al omului de afaceri, ocupat si important care uitase ca acasa ar fi bine sa fie om si barbat, si nu sef.  Iubitul meu se evaporase din motive pe care acum le inteleg clar si limpede ca apa de izvor. Acum traiam cu omul de afaceri care in weekend, era si tatal copilului meu.

Imi traiam nefericirea unei pasari in colivie. Nefericire care nu avea voie sa existe. Trebuia sa disimulam fericirea ce se potrivea imaginii create in exterior. Chestiune care ma innebunea si ma facea si mai nefericita. Dar noi vorbeam despre vreme.

Slava Domnului ca s-a trezit copilul, si salvati amandoi am putut rupe tensiunea, macar si pentru moment. Ne-am facut separat activitatile de duminica, am fost si in mini excursie ca o familie aranjata. Am mers cu limuzina pe care la fiecare tentativa de discutie, imi reprosa ca o cumparase pentru mine ca sa fiu fericita. De fiecare data cand incercam sa pun cartile pe fata, aflam despre mine ca sunt agresiva si complet nerecunoscatoare. Am inteles in timp, ca in casa asta nu punem cartile pe fata pentru ca este prea dureros si rusinos. In casa asta nu discutam despre ranile si traumele din copilarie, decat daca le putem folosi ca scuze pentru comportamentele disfunctionale. Aici nu dicutam despre greseli, decat daca erau facute de mine, pentru ca invers, contraveneau imaginii perfecte pe care el o avea despre sine. Daca vreau sa fac parte din aici, aveam sa decid daca raman cu masca pe fata si joc un rol bine stabilit. Ceea ce am si facut. 

Fondul relatiei nu putea sustine discutiile grele care ar fi trebuit sa fie purtate pentru a reduce distanta dintre noi. 

Fusesem respinsa in fiinta mea de prea multe ori, trasesem singura la caruta de prea mult timp, astfel ca amortisem in nefericire. Dar amorteala are si partea ei buna, si anume ca nu mai simti durerea atat de tare.

Ma uitam pe geam, in timp ce copilul adormise in scaunul masinii conduse de el, si ma intrebam obosita si absenta, unde sunt eu,  cea de demult, vie si ambitioasa, zambitoare sau furioasa? Si ce s-a intamplat intre timp, de devenisem plată si nemiscată precum apa unui lac stătut?  

Acum stiu. Simteam ca nu contez pentru el. Nu existam decat daca acceptam sa ma manifest in rolul dorit de el. Durerea mea, nemultumirile, discutiile, lacrimile, greutatile nu aveau voie sa existe. Sau daca existau, pe el nu il interesau si trebuia sa ma descurc cum stiu cu ele. Pentru ca el nu avea timp nici de ele si nici de mine. Pe langa asta, ma judecam singura pentru ca aveam tot ce imi doream, ma plimbam cu fetita mea, faceam ce vroiam, dar eram singura. Atunci am inteles de ce banii si cadourile trimise de parintii plecati in strainatate, nu vor cumpara sau echivala vreodata lipsa lor fizica si emotionala din relatia cu copiii lor, sau abandonul sufletesc trait de acestia din urma..Pentru ca sufletul nu poate fi cumparat si pentru ca iubirea si intimitatea nu se creaza daca relatia nu exista. 

Cunosc atat de multe familii si cupluri care traiesc in aceleasi case, dar in care, distanta sufleteasca dintre parteneri nu mai poate fi recuperata. Unii isi dau jos mastile, ies din amorteala si pleaca. Altii disimuleaza in fata lor si a celorllati o viata intreaga si ajung sa duca existente paralele. Ca la o piesa de teatru. O viata in fata partenerului si a familiei si o alta in mintea si sufletul lor.

Am ajuns acasa la 17.30, pentru intalnirea importanta de maine de la birou.  Ma obisnuisem ca eu si copilul sa fim pe locul 2. Ma obisnuisem, dar nu acceptasem!  Timpul s-a scurs rapid printre activitatile casnice iar afara s-a inserat. Copilutul dormea deja in pat in camera sa, iar realitatea rece din relatia de cuplu reaparea.

Eram asezati pe terasa ca sa ne odihnim corpurile. Sufletele s-ar fi odihnit si ele. Dar niciunul nu avea curajul sa deschida gura sau vreun subiect sensibil. El statea cu ochii inchisi. Eu ma uitam la el si nu imi puteam opri intrebarea repetitiva din cap: ” Doamne, oare e normal sa nu avem ce sa ne spunem de atata timp?” Durerea si neimplinirea din relatie ma amortisera atat de tare, incat nu mai puteam distinge normalul de anormal. La urma urmei, normal pentru cine?

Imi amintesc atat de clar, senzatia de separare, de singuratate, de nesiguranta, de tristete, de mutenie din cauza nefericirii. Renuntasem sa mai strig. Iar orice om ar trebui sa stie, ca atunci cand o femeie renunta sa mai lupte, sa mai discute, sa se mai certe, atunci femeia a plecat deja din relatie. Poate fizic este inca acolo, nu se stie pentru cat timp, dar emotional si psihic, relatia s-a incheiat pentru ea.

Eu traiam in capul meu in gandurile mele si el nu mai stia nimic despre ele sau despre mine. El traia in capul lui, cu gandurile lui, cu durerile lui, despre care eu nu mai stiam nimic. Iar impreuna traiam in aceeasi casa, mancam la aceeasi masa, dormeam in acelasi pat, eram parintii aceluiasi copil. Dar eram doi straini. 

Afara se innoptase, iar el a plecat la culcare intre timp. Ne-am pupat automat de noapte buna. Eu am mai ramas pe terasa, sa ma uit la stele si sa ma gandesc ce sa fac cu propria nefericire. Mi-as fi dorit ca lacrima pe care o inghitisem in sec dimineata, sa reapara ca sa o pot lasa sa curga pe obraz. Doar-doar, asa mi s-o usura sufletul..Dar nici urma de ea.

Am inceput sa ma rog sa am puterea, ca intr-o zi, inca nu stiam cand, soarele de afara sa imi incalzeasca si inima, nu doar fata.

S-a intamplat! Doar dupa ce am avut curajul, din nou, sa imi dau mastile una cate una, jos de pe fata, doar dupa ce am vorbit despre durerile mele, doar dupa ce am inteles ca eu contez si am dreptul si merit sa fiu importanta pentru mine si pentru partener, doar dupa ce m-am simtit suficient de in siguranta si de puternica sa vorbesc despre realitatea mea din orice relatie, si sa nu ascund asta in timp ce vorbesc despre vreme, planuri de vacanta, filme sau alte activitati de suprafata. Am inteles ca sufletul conteaza si daca acolo nu e pace si armonie, nimic din exterior nu il poate linisti sau ferici. 

 Doi parteneri implicati, asumati si intimi, stiu ca bagatul sub pres al problemelor si pretinsul ca ele nu exista, erodeaza in timp relatia, sanatatea psihica si fizica a partenerilor, calitatea relatiei si a vietii lor. Rezultatul final, consecintele inevitabile sunt moartea relatiei, indiferent ca ei se despart sau raman impreuna, si amorteala sufleteasca, nefericirea fiecarui partener din relatie. 

Si daca merita sa vorbim mai bine despre vreme decat despre ce se petrece intre noi, eu prefer sa ma duc singura la un film. 

Te onorez femeie!

Iubesc Femeia. Cu tot sufletul meu, iubesc Femeile.

Ce am descoperit insa, este ca desi ne nastem cu organe genitale feminine, ei bine, femei devenim o data cu experienta vietii, o data cu iubirile neimpartasite, ratate, impartasite partial si cele implinite.

Exista o metafora a Femeii ca o floare. Poate ca de asta si iubesc florile atat de mult, precum iubesc si femeile.

O iubire sanatoasa si impartasita de barbatul potrivit,  ii ofera femeii multa vitalitate, stralucire in ochi , in zambet, in par si in miscarile soldurilor.

O iubire care o raneste, ii ia femeii din viata si din vitalitate. O usuca. Dar o invata lectii aspre despre Ea insasi.

Pe drumul dezvoltarii mele personale si al transformarii, am descoperit ca exista o mare diferenta intre o Femeie si o Fetita ranita. Insa femeie nu devii, pana nu faci pace cu fetita ranita din tine!

Astazi vreau sa celebrez prin acest articol Femeia.

Este despre tine, scumpo.

Tu , cea care iti pui intrebari continue despre sensul existentei tale, despre daca esti sau nu suficient de buna in timp ce te uiti in oglinda si iti amintesti cate ai de facut astazi. Despre cum uiti des, ca ieri, ai facut tot ce ti-ai propus sa faci, iar astazi ai din nou indoieli despre tine.

Tu, cea minunata care desi ai devenit si mama, nu uiti ca esti si femeie si nu faci din copilul tau, scopul unic si suprem al existentei tale.

Te iubesc Femeie!

Stii de ce?Pentru ca si eu ca si tine, am trecut prin nopti nedormite, prin nesigurante, mi-am trait zile printre lacrimi si dureri sufletesti pe care nu le-am impartasit pentru ca eram “puternica”. Pentru ca stiu ca in vulnerabilitatea adanca din inima ta iti doresti atat de mult iubirea.

Pentru ca te misti atat de frumos cand dansezi si pentru ca iti plac florile. Pentru ca esti gratioasa prin atitudine indiferent daca esti incaltata in tenisi, bocanci sau tocuri.

Pentru ca stii cum sa zambesti ca sa atragi atentia unui barbat. Pentru ca iti treci mana prin par insotita de mister si eleganta.

Tu minune de femeie traiesti mai multe vieti intr-una si inveti de mica sa implinesti nevoile celorlalti. Te rog insa, pentru ca stiu ca vei uita de tine…sa iti amintesti ca nu poti darui din goliciunea si raceala inimii tale. De aia cand te simti pustiita, mai putin iubita si stralucitoare, nedemna de iubire si admiratie, ei bine inseamna ca te-ai indepartat prea mult in exteriorul tau si ca ai uitat de sufletul tau si de atentia de care ai nevoie.

Tu, femeie iubita, care ai intrat in relatii care te-au secatuit de putere si iubire doar ca sa te simti in siguranta..te vad si te simt…si iti spun, nu iti fie teama, ai o putere nemaipomenita in tine. Nu ramane daca nu esti fericita. Nu ramane daca te simti nevazuta si neauzita. Nu ramane daca nu esti o prioritate pentru el. Fa o prioritate din tine pentru tine, si barbatul care sa iti vada stralucirea va aparea.

Nu sta acolo unde iti sunt taiate aripile!

Feminitate nu inseamna slabiciune, nu inseamna sa ramai agatata de un barbat, desi fricile tale posibil sa iti spuna ca nu te poti descurca fara el. Nu te comporta ca o maimuta in relatia cu un barbat si nu face din el scopul suprem al existentei tale. Fa din tine scopul existentei tale, si intelege ca da, un barbat bun te poate completa si te poate face si mai fericita. Dar nu astepta precum o Cersetoare cu mana intinsa iubire si atentie de la el.

Deschideti intai inima in fata unui barbat si abia apoi picioarele. Si priveste cu atentie cui i te oferi. Intelege ca inima si vagina ta functioneaza impreuna si pretuieste-le. Nu ii lasa sa intre pe cei ce poarta bocanci..sau pe cei murdari pe picioare, pentru ca spatiul tau este sacru. Si daca tu nu te vezi atat de pretioasa si importanta, cine crezi ca o va face?

Mi-ar placea sa iti oferi mai mult credit. Mai multa incredere in tine si in capacitatile tale. Si sa intelegi ca tu, femeie aduci viata pe acest pamant. Ca indiferent daca esti sau nu mama, tu Femeie esti creatoare.

Femeie, Intuitia ta! Feelingurile tale, felul in care simti lucrurile inainte sa se intample, felul in care simti oamenii din jurul tau, este un dar. Multumeste pentru el si foloseste-l.

Invata despre tine Femeie, cauta, descopera despre cine esti, despre ce ai nevoie, despre ce iti doresti de la viata ta, de la un barbat si de la o relatie, de la prietenie, de la munca, de la iubire.

Incepe sa iti traiesti si proiectezi viata din interiorul tau spre exterior si nu doar de la exterior spre interior.

Nu face copiii daca stii si crezi ca nu iti doresti asta pentru tine. Nu este obligatoriu sa devenim mame si nu este nevoie sa te simti vinovata pentru alegerea ta.

Mama mea nu a avut Mama..a existat o femeie plina de durere imi imaginez, care a parasit-o pe mama mea in fata unui orfelinat la cateva zile dupa nastere. Imi imaginez ca era o femeie plina de durere, rupta de inima si viata ei, altfel nu pot concepe un alt motiv pentru care poti parasi un copil, asa cum ea a parasit-o pe mama mea. Astfel ca pe linia materna a mea, a existat abandon. Mama mea fusese un copil fara mama, adoptat de diversi oameni. A crescut cu atat de putina iubire incat scopul existentei mele, din punctul ei de vedere, a fost sa o iubesc si sa exist pentru ea si nu pentru mine.. Ea a ramas o fetita ranita de care eu a trebuit sa am grija. Astfel ca, indirect si eu am crescut fara mama…

Iar astazi te implor, daca esti mama, de baiat sau de fetita sa nu faci din el scopul vietii tale, sa nu ii ceri sa te iubeasca mai mult decat poate si mai ales nu ii pune pe umerii lui pitici, povara fericirii tale. Fii o mama fericita pentru ca este cel mai de pret dar pe care i-l poti face copilului tau. Si faci asta pretuindu-te pe tine si viata ta, investind in tine, fiind blanda cu tine, acceptandu-ti partea umana si limitele acesteia, iubindu-ti si sutinandu-ti barbatul, dandu-ti voie sa te bucuri de sexualitatea ta, onorandu-ti corpul.

Celebreaza astazi scumpo alaturi de alte femei minunate ca si tine, iubeste femeile si intelege ca oricare alta femeie, trece prin acelasi travaliu in viata ca si tine. Suntem atat de asemanatoare in esenta noastra, daca am stii..si avem nevoie de sustinerea si iubirea altor femei..nu sa ne intoarcem impotriva noastra, nu sa ne invidiem si concuram..

Te invit sa iti cumperi flori astazi, indiferent de cat de multe flori vei primi de la iubitul tau, de la colegi si prieteni, de la copiii tai. Cumparati si tu, ca un dar al tau pentru tine.

Te onorez femeie ca in ciuda sensibilitatii tale interioare, in caz de nevoie poti fi tare ca o stanca pana simti ca trece furtuna.

Te onorez femeie pentru ca in caz de nevoie, lupti cu viata ta pentru viata copiilor tai. Cine altcineva poate sa faca asta daca nu o leoaica ce isi iubeste puii neconditionat?

Te onorez femeie pentru ca in anumite cazuri stii sa zambesti frumos si elegant, dupa care inchizi usa in spatele tau si iti plangi durerea. Dar sa stii ca nu mai trebuie sa fie asa, te poti arata asa cum simti lumii din jurul tau, dupa ce ai facut o selectie a celor pe care ti-i doresti in viata ta.

Te onorez pentru flexibilitatea ta si pentru ca stii cand sa fii firava ca o panseluta dar si agresiva, puternica si intuitiva asemenea unei lupoaice.

La multi ani Femeie pentru ca esti plina de culoare! Pentru ca poti sa razi in hohote pentru ca mai apoi sa iti curga lacrimi pe obraz.

Nu uita de tine! Intra in contact cu inima ta, cu corpul tau si daruieste lumii iubire!

La multi ani astazi si in fiecare zi, Femeie!

10 Lectii despre iubire invatate din esecuri relationale

Iubirea.  Citim, auzim peste tot despre ea. In melodii, in filme, in realitate o urmarim si cu totii vrem dar mai ales avem nevoie sa o simtim. Insa, chiar avem idee ce este iubirea sau credem ca iubim?

“Be there. Be open. Be honest. Be kind. Be willing to listen, understand, accept, support and forgive. This is what it means to love.” Lori Deschene

Adica, fii prezent in relatie. Nu doar fizic, cu trupul ci cu toata fiinta ta. Cu mintea, cu sufletul si cu inima. Fii deschis. Fii sincer, autentic. Fii bland. Fii dispus sa asculti, intelegi, accepti si adevarul partenerului, ofera support si iertare. Asta inseamna sa iubesti conform definitiei lui Lori Deschene.

Simplu din definitie, insa realitatea si experienta se simt de cele mai multe ori diferit, asa e?

Sa ai inima deschisa pentru a iubi pe cineva si pentru a fi iubit la randul tau, se poate simti si compara cu a sta complet dezbracat(de frici, trauma, masti, dureri, secrete de familie etc) in fata cuiva. Complet vulnerabil. Fara masti. Poate din acest motiv, sexul il practica toata lumea pe cand iubirea doar unii.

Zidurile de aparare

“Dintre toate formele de protectie, protectia in fata iubirii este probabil cea mai mare piedica a fericirii.” Bertrand Russell

In anii copilariei mici (0-7 ani), vedem, cunoastem, descifram, simtim primele semne, manifestari ale iubirii. Unde? Intre parintii sau ingrijitorii nostrii, unul fata de celalalt si ei fata de noi. Din modul in care isi vorbesc, se privesc, se ating sau nu, din ce era voie sau nu era voie sa se spuna, din modul in care erau permise atingerile si mai ales  ce fel de atingeri erau premise.

La noi in familie nu a fost nici loc si nici timp pentru iubire. Familie romaneasca, trecuta prin comunism, in perioada in care oamenilor le era frica ad literam pentru viata si siguranta lor. Unii dintre ei abia aveau ce pune pe masa. Cand te afli la baza piramidei nevoilor ( * piramida nevoilor a lui Maslow), viata este in primul rand despre supravietuire si prea putin despre iubire. Iar aceasta este o realitate crunta, ce a lasat urme dureroase si traumatizante in sufletele noastre ale celor ce venim din acele timpuri. Iar consecintele sunt usor de sesizat in realitatea de astazi a vietii de familie din Romania. Lipsa iubirii si a conexiunii emotionale dintre parinti si copii, creaza societati robotizate, lipsite de empatie, oameni rupti emotional de ei insisi si cu dificultati majore in a crea si mentine relatii armonioase.

La noi acasa totul era despre a fi practic. Despre a FACE repede si bine. Si despre a reusi si a demonstra asta si in exterior. Despre a fi mandru si a nu arata ca suferi.  Urmarile au fost ca am crescut intr-o atmosfera de tensiune, speriata si cu garda sus, pragmatica pana la durere, activa, performanta, nerabdatoare, “puternica”, mandra si rece. Nu aveam timp de iubire pentru ca ma grabeam spre viata, in timp ce viata mi se intampla fara ca eu sa am cea mai mica idee despre ea.

Traiam cu garda sus si cu zidurile de protectie in jurul inimii. Aveam nevoie de mult spatiu. Sa permit oamenilor sa se apropie de mine si sufletul meu era ceva care ma inspaimanta dar imi gaseam scuze pentru a ma proteja. Cand cresti in lipsa de iubire, este greu sa ii recunosti lipsa pentru ca asta inseamna normalitate pentru tine. Adultii din familia mea nu vorbeau despre iubire si nu isi manifestau iubirea in vreun fel. Nu am vazut vreodata dovezi de afectiune intre parintii mei. Iubirea, daca exista, era oricum ceva secret si se intampla cand nu avem treaba. Iubirea este pentru timpul liber si pentru oamenii cu capul in nori..

Insa copilul din noi si adultul de astazi, suspina si tanjeste dupa iubire, pentru ca iubirea nu este un moft ci este o nevoie primordiala pentru sanatatea noastra psihica si emotionala . Astfel ca, dupa esecurile repetate din viata mea personala , m-am apucat de cautat profund, sa inteleg de ce altii pot avea relatii de cuplu implinite, calde, cu intelegere si toleranta si de ce pentru mine nu se poate.

Obervasem surprinsa ca ma atrageau si simteam o chimie teribila fata de barbatii dominanti, reci afectiv, insensibili emotional, aroganti si ca cei draguti si blanzi mi se pareau plictisitori si insipizi si nasteau in mine tendinta de a-I ironiza. Mi-am petrecut ceva ani asteptand barbatul potrivit si ma invarteam mereu intre aceste doua tipologii de barbati pana cand am elucidat, identificat patternul. Nu, nu fusesem iubita adecvat acasa de tatal meu si nici el nu o iubise frumos pe mama. Iar creierasul meu mic a introiectat aceasta harta mentala a iubirii si mi-o livra drept GPS in viata mea amoroasa ulterioara. Dar in vartejul durerii acestor ani am inteles sensul si cum sa ies din “blestemele” familiei de baza.

Nimic din ceea ce faci astazi nu este fara un motiv. Iar eu ma protejam de iubire. Ma incuiam in turnul meu de unde puteam controla viata. Instinctiv stiam ca ma atrag barbatii care ma pot rani. Astfel ca inconstient am decis sa las “iubirea” pentru altii. Toata lumea afara din turn. Decat alegeri proaste care sa ma conduca catre abandon emotional si respingere pentru ca asa imi dicta chimia creierului si patternurile mostenite inconstient de la parinti, mai bine nemuritoare si rece in turn. Dar sufletul meu tanjea dupa apropiere, dupa intimitate emotionala si fizica, dupa atingeri si caldura, sustinere si protectie.  Si atunci am inteles ca daca nu fac niste schimbari radicale, niciodata nu voi sti si nu voi cunoaste ce inseamna acel sentiment de profunda conexiune si intimitate totala dintre un barbat si o femeie. Ca niciodata nu voi fi trait acel sentiment de incredere totala cand partenerul iti spune ca “ totul o sa fie bine, sunt aici no matter what”. Si vroiam ca si eu sa pot sa fiu acolo indiferent de orice pentru cineva.

Si astfel am descoperit ca iubirea NECESITA :

  1. PREZENTA.

Iubirea este un sentiment si o actiune si nu un fruct pompos care creste in padurile tropicale. Oricat de frumos aranjat, ferchezuit, bogat si scolit esti iubirea chiar te poate ocoli. Eram slaba, frumoasa, machiata, desteapta, validata social si profesional dar niciodata nu simtisem iubirea cu adevarat in sufletul meu. Barbatii ma iubeau fiecare in felul lui,  dar eu nu SIMTEAM. Credeam ca mereu trebuie sa fac mai mult ca sa merit iubirea cuiva. Sa ma lupt si sa ma zbat ca sa castig iubirea. Nu. Pentru ca, cat timp iti petreci viata si timpul in mintea ta, paralizat si controlat de frici, insecuritati si patternuri toxice, cat timp te focusezi pe a te proteja, NU esti disponibil emotional in relatia cu persoana din fata ta. Esti prezent doar in mintea ta, tu cu tine. Adica inchis in turn. Nu poti fi iubit si nu poti iubi cat timp esti fizic acolo, dar mental si psihic in alta parte. Acum stiu ca iubirea presupune sa ma uit in ochii celui din fata mea si sa ma conectez emotional cu el. Sa fiu prezenta, sa il ascult si sa traiesc in relatie cu el, nu in mintea mea ci in inima mea. Sa simt mai mult decat sa gandesc.

2. DESCHIDERE EMOTIONALA.

Iubirea este forta care misca lumea, dar nu o poti simti si impartasi daca ai inima inchisa. Iar inimile se inchid datorita respingerilor, a dezamagirilor, a durerii si a suferintei pe care le simtim de mai multe ori in viata.  Sa treci prin viata cu inima inchisa este safe si nu mai doare. Ramai in control cat timp totul tine doar de gandire. Insa prin inima inchisa nu mai trece nici bucuria vietii, nici caldura conexiunii cu cei din jur. Oamenii nu ne pot iubi daca nu ne cunosc. Daca nu ne aratam lumii cu inima deschisa. Cum poti primi un dar din spatele unei usi inchise? Este nevoie sa deschizi usa si sa intinzi bratele.

3. SINCERITATE SI AUTENTICITATE.

Sa fii sincer in iubire inseamna mai mult decat a nu spune minciuni. Inseamna sa fii, sa spui, sa te arati pe tine cel real, vulnerabil si imperfect. Dar ca sa ii poti arata partenerului imperfectiunile tale si pe tine cel real,este obligatoriu sa fi ajuns intai tu la o oarecare pace cu tine si cu imperfectiunea ta. Sa fi inteles dualitatea din tine ca om. Azi bun maine mai rau. O data furios, altadata bland. Uneori puternic, alteori slab. Si sa poti trai cu adevarurile astea despre tine. Sa pretinzi ca esti altcineva sau sa minti despre ceea ce esti trimite mesaje confuze catre partener iar acestea nasc indubitabil lipsa de incredere si sentimentul ca ceva nu e in regula. Imi creasem o imagine despre “eu cea perfecta” si credeam ca daca sunt DOAR asa, merit sa fiu iubita. Si am tinut cu dintii ani de zile de aceasta imagine, desi viata ma forta dureros de mult sa ma uit la imperfectiunile mele. Iar aceasta imagine nu continea sub nicio forma ca eu sa fiu vulnerabila. Pentru ca asociam a fi vulnerabil cu a fi slab. Astfel ca ma fortam ca prin actiunile si trairile mele, sa fiu mereu optimista, puternica, zambitoare, sa am totul pus in ordine si sa stiu in orice secunda directia in care mi se indrepta viata. Sa am mereu un cuvant bun de spus cuiva desi in sufletul meu, durerea de copil neiubit si speriat urla prin toti porii. Insa a acorda atentie durerii mele, a o putea simti si a o plange insemna ca sunt o victima ce isi plange de mila. Iar eu eram o femeie puternica si independenta. Asa ca da-le dracu de dureri si emotii. Pune masca, da-te cu parfum si iesi din casa. Niciodata nu ceream ajutor pentru ca mereu ma descurcam singura. Imi era rusine sa cer ajutor si aparea sentimentul de obligatie de a face imediat ceva in schimbul a ceea ce am primit. Doar nu exista varianta ca cineva sa ma ajute pentru ca meritam sau pentru ca eram iubita nu? Nu imi permiteam sa fiu trista sau ingrijorata si afisam un optimism strident, amintire care imi provoaca si acum o stare de compasiune cand ma gandesc la femeia care eram atunci.. adica o Cruella de Ville perfecta, frumoasa si rece ca un munte de gheata. Oamenii m-ar fi iubit desigur, daca i-as fi lasat..

4. TOLERANTA SI BLANDETE.

Nu poti fi bland si tolerant cand esti freak control, din simplul motiv ca totul trebuie sa iti iasa ca la carte. Perfect. Rigid. Trait dupa agenda. Iar blandetea si toleranta implica flexibilitate cu tine si cu ceilalti. Implica sa iei in calcul imperfectiunea ca parte din viata J iar eu eram prea nesigura pe mine si pe viata pentru a-mi permite sa fiu flexibila. O cerere uitata de partener insemna automat respingere pentru mine. O opinie diferita insemna obligatoriu ca ma contrazicea deci era impotriva mea. Iar toate acestea deveneau semne ca nu ma iubeste..

Sa fii bland si tolerant in iubire inseamna sa intelegi si sa accepti ca oamenii nu pot mereu sa iti implineasca asteptarile si dorintele si ca asta nu inseamna  ca nu esti iubit. Mai inseamna sa nu iei totul personal, ca pe o ofensa la integritatea ta si sa intelegi ca, si celalalt ca si tine, are propriul univers interior, propriile nevoi si dorinte. Si ca nu trebuie sa fie, sa faca mereu ceea ce tu te astepti sa primesti. Si poate cel mai valoros, inseamna sa iti pese de celalalt chiar si in momentele in care te simti ranit sau dezamagit de el.

5. SA ASCULTI CU ADEVARAT.

Sa asculti nu inseamna doar sa auzi. Inseamna mult mai mult si anume sa taci in gandurile tale si in mintea ta. Sa nu argumentezi intr-un monolog mut in capul tau. Inseamna sa ai o curiozitate reala catre ceea ce are celalalt de spus. Inseamna sa nu presupui ca stii deja ce are de spus. Inseamna sa nu presupui nimic, pentru ca iubirea inseamna Dialog si nu MONOlog. Daca nu inveti sa asculti in relatie cu cineva, esti singur in capul tau cu propriile argumente. Iar mintea umana este un instrument fascinant si periculos daca nu stii cum sa il folosesti.

Cand il asculti cu adevarat pe celalalt ii transmiti ca este vazut de tine, apreciat pentru existenta lui. Ii transmiti ca este important pentru tine, se simte validat, iubit si valorizat. Niciodata nu vei putea vorbi limba iubirii, daca nu inveti cum sa iesi din monologul mut din mintea ta si sa intri in relatie si in prezenta cu cel din fata ta.

6. SA INTELEGI CEEA CE AUZI.

Intai asculti iar apoi verifici daca ai inteles. Daca nu intelegi, pui intrebari si ceri clarificari pana ajungeti la un acord impreuna. Pentru a intelege, inseamna sa fii dispus la a vedea o noua perspectiva chiar daca uneori implica un punct de vedere complet diferit. Pentru ca suferinta noastra sufleteasca nu este data de ceea ce se intampla in realitatea exterioara, de un anumit eveniment care s-a intamplat ( desi asa pare), ci este data de INTERPRETAREA mentala pe care noi o dam acelui eveniment. Schimbarea sau flexibilitatea perspectivei inseamna libertate catre o lume complet noua, poate insemna eliberarea din suferinta autocreata de cele mai multe ori.

Sa te deschizi catre noi perspective nu inseamna ca trebuie sa renunti la ceea ce crezi deja. Sau sa fii neaparat de acord cu celalalt. Nu. Inseamna sa lasi loc, sa existe si alte adevaruri pe langa al tau, sa intelegi ca pot exista si alte alternative, alte puncte de vedere valide care nu trebuie sa se excluda unul pe celalalt. Inseamna sa intelegi ca sunteti doi indivizi separati, la fel de importanti si ca ambele lumi interioare, a ta si a partenerului au dreptul sa existe.

  1. ACCEPTARE.

De cate ori in viata ai auzit de la altii sau ti-ai spus tie “ este ok, te iubesc pentru ceea ce esti tu!”. De cate ori ti-ai oferit propria acceptare si iubire pentru ceea ce esti ca persoana, poate chiar in momentele in care nu iti place de tine sau nu esti multumit de reactiile si comportamentele sau rezultatele tale? Ca sa poti simti iubirea de la altii este nevoie sa crezi cu adevarat ca meriti sa fii iubit, ca esti cu adevarat suficient de bun sa primesti iubirea cuiva. Si despre cat meritam sau nu iubirea celorlalti, invatam inconstient, din felul in care ne-au iubit parintii sau ingrijitorii nostri. Invatam din ceea ce ne-au spus despre noi insine. Din privirea lor catre noi invatam indirect despre valoarea noastra personala. Si introiectam cuvintele, atitudinile, atingerile, privirile lor pentru noi si ne facem haina pentru suflet si credem ca asa suntem, cum ne spun ei ca suntem.

Sa fii demn de iubire este un dat al vietii in sine. Dar e greu sa fii de acord cu asta dupa ce ai fost criticat, umilit, certat, ignorat, lipsit de atentie si atingeri tandre, de cuvinte frumoase si priviri pline de iubire si admiratie. Daca ai fost batut, alungat, rusinat, mistocarit de cei ce te-au crescut si invatat despre viata, vei descoperi ca asa le vei cere inconstient si indirect si celor din jur sa se comporte cu tine. Pentru ca, este ceea ce mintea ta cunoaste si asociaza cu a fi iubit. Din acest motiv atragem parteneri si ne indragostim de acele persoane care ne pot trata exact cum ne-au tratat parintii nostri. Si vei iesi din relatii unde esti iubit si respectat mai mult decat stie mintea si corpul tau fizic si emotional ca meriti. Din acest motiv, iubirea predominant armonioasa dintr-un cuplu nu poate exista fara ca ambii parteneri sa stie sa se iubeasca pe sine, respecte, aprecieze si valorizeze pe sine. Si nimeni nu te va putea iubi mai mult decat nivelul la care se iubeste pe sine insusi. Iar iubirea reala de sine inseamna si sa accepti ca nu esti perfect si ca nu poti fi vreodata perfect. Ca ai limite, ca ai nevoie de ajutor, ca nu le stii pe toate, ca nu esti bun la toate, ca opiniile tale nu sunt intotdeauna cele corecte, ca gresesti si ca nu detii toate raspunsurile, ca ii ranesti direct sau indirect pe ceilalti si ca este in regula sa iti ceri iertare. Si sa accepti ca si ceilalti deci si partenerul tau greseste si este la fel de uman si de imperfect ca noi toti.

Acceptarea aceasta nu vine usor si nu se intampla peste noapte. Te vei lupta cu ea. Dar vei obosi intr-o zi, pentru ca viata este un profesor desavarsit si iti va demonstra ca este inutil sa lupti sa demonstrezi contrariul. Pana atunci insa, este minunat daca reusesti sa accepti ca NU accepti inca.

  1. SUPORT.

A oferi suport emotional atunci cand tu te simti ok si esti cu rezervoarele afective pline, poate fi simplu. Dar sa poti sa spui un cuvant bun, sa oferi un zambet si o imbratisare, sa asculti atunci cand tu te simti flamand de iubire si simti nevoia sa ceri, asta poate deveni provocator in relatii. Sa poti amana odihna sau recompensa atunci cand partenerul se simte neiubit si vrea sa discute si sa clarifice poate. Sa poti sa sustii o discutie cu partenerul pentru ca el are nevoie acum, desi tu ai prefera sa petreci ceva timp singur sau sa te uiti la meci sau la un film.

Atunci cand depui eforturi sustinute zilnic pentru a escalada “muntii” din viata, este foarte usor sa uitam ca si cel de langa noi face acelasi lucru. Ca si el, ca si noi are proprii “munti” de escaladat si ca si lui si noua poate ne-ar prinde bine o mana de ajutor. O mana de ajutor care poate veni prin a te opri din fuga prin viata, a-ti scoate partenerul la masa si a-l intreba cum se simte, daca are nevoie de ajutor si daca este ceva ce ai putea face pentru el ca sa ii fie mai bine. O mana de ajutor care poate veni printr-un gest simplu de afectiune. Sa inveti sa privesti si dincolo de propriul nas, dincolo de propriile nevoi in anumite momente de criza, implica maturitate emotionala. Iar iubirea necesita maturitate emotionala. Sa oferi suport inseamna sa il observi pe celalalt si sa vezi semnalele ca are nevoie de ajutor, fie ca cere sau nu, inseamna sa ii arati celuilalt cat conteaza pentru tine. Iar noi avem nevoie sa stim cat contam pentru cineva, ca suntem doriti si iubiti de cineva.

  1. IERTARE.

Oriunde sunt cel putin doua persoane implicate, vor exista greseli, interpretari eronate, conflicte, neintelegeri si certuri. Inevitabil. Porneste de la premisa aceasta ca sa te scapi de iluzia inorogilor si a partenerilor perfecti, a relatiilor care sunt doar armonioase si linistite. Nu se va intampla doar asa.

De exemplu, in trecut, gandurile mele anxioase, nesigurantele si angoasele mele ma faceau sa analizez exagerat de mult totul in capul meu, sa creez scenarii de respingere si conflict pe baza unor fapte sau reactii ale partenerului pe care le interpretasem complet eronat. Ulterior am inteles ca este mult mai indicat sa il intreb pe el direct inainte sa imi fac aceste scenarii menite sa imi genereze o stare de anxietate si teama cu care eram atat de obisnuita. Iar partea cu scenariile proprii venite din frici si nesigurante am inceput sa o rezolv in psihoterapie, fara sa ii atribui vreo responsabilitate partenerului pentru ca am inteles ca spatiul meu intrapsihic este responsabilitatea mea sa imi fac igiena mentala si emotionala.

Nu spun ca nu doare sau ca este usor. Nu prea e, iar uneori doare rau. Insa asa am invatat sa comunic, sa intreb, sa nu mai presupun, sa iubesc si sa iert. Si nu cu forta, ci fiecare in ritmul sau.

Iubirea, ca si natura, are anotimpuri cand creste si anotimpuri cand stagneaza. Cand am inteles cum fluctueaza si cum functioneaza, am decis sa invat sa iubesc si iarna din relatii, nu doar vara. Mai mult decat atat, de fiecare data cand reusesc sa iert pe altcineva, devine mai usor sa simt compasiune si iertare si pentru mine. Iar in rugaciunea “ Tatal Nostru” spune atat de clar si de frumos “ si ne iarta noua greselile noastre PRECUM si noi iertam gresitilor nostri..” pentru ca PRECUM de usor sau de greu ii iert pe altii atunci cand gresesc, la fel ma iert si pe mine.

10. NU TOTI OAMENII NE SUNT POTRIVITI.

Am iubit barbati complet nepotriviti pentru mine. Daca se facea campionat la cine atrage mai repede barbatul nepotrivit, cred ca puteam concura si ocupa locuri fruntase. Doar dupa ce mi s-a frant inima si am frant alte inimi la randul meu, am inteles ca iubirea nu este suficienta ca o relatie sa poata functiona armonios si pe termen lung. Si am acceptat cu regret atunci, ca da, exista oameni care se iubesc si care nu pot fi totusi fericiti impreuna. Pentru ca este nevoie sa existe o compatibilitate la nivel de valori de viata, la viziune si scop asupra vietii, compatibilitate sexuala, in limbaje de iubire si o oarecare compatibilitate emotionala si psihologica.

Iubirea si viata au principii simple. Insa ca sa putem simti si trai iubirea, ceea ce este diferit de atractie sexuala si indragostire, avem mare nevoie sa ne vindecam de starea de neiubire in care am fost nascuti si crescuti.

Incepe prin a-ti imagina doar cum este sa traiesti cu inima deschisa catre viata si catre ceilalti oameni, dispus sa oferi si sa primesti iubire. Suficient de increzator pentru a te deschide, pentru a fi sincer si autentic, bland si tolerant in relatiile cu tine si cu ceilalti. Sa fii dispus sa asculti, intelegi, accepti, sa oferi suport si iertare. Sa cobori zidurile de aparare din jurul inimii, sa scoti nasul afara si sa te arati lumii asa cum esti..o fiinta buna, frumoasa, blanda gata sa ofere si sa primeasca iubire. Sa stralucesti din interior, cu incredere. Imagineaza-ti doar..

 

Cum am supravietuit…

“Sunt copil si ma aflu pe bancheta din spate a unei masini.  Sunt singura, in dreapta mea se afla o jucarie. Ma uit pe geam si imi dau seama ca nu stiu exact unde mergem. Cand am urcat in masina nu mi-a spus nimeni unde mergem. Mi s-a spus doar atat “ Urca-te, plecam”.

Pe bancheta din fata se afla mama si tata. Tata e la volan iar mama sta pe scaunul din dreapta. Observ gesturi, aud cuvinte si imi dau seama din tonul vocilor, ca intre ei doi exista o tensiune. Realizez ca amandoi vor sa conduca, mama ii reproseaza ceva tatei, iar tata ii raspunde fara sa se uite la ea, cu un ton grav si destul de ridicat. Eu, in continuare, nu stiu ce se intampla. Ma aflu in aceeasi masina cu ei dar ma strabate un sentiment de singuratate si nesiguranta. Mi-as dori ca mama sa se uite in spate la mine si sa ma securizeze. Mi-e teama si nici nu stiu de ce, nici nu stiu cand va inceta acest sentiment si mi-e teama sa cer ajutorul pentru ca imi este destul de clar ca mama si tata au treaba unul cu celallat.

Imi este evidenta competitia dintre ei. Observ ca se uita pe geam, si in timp ce fac asta se cearta. Aud des “ tu niciodata, eu intotdeauna”.. si imi dau seama ca amandoi se simt neiubiti si se acuza unul pe celalalt pentru asta.

Fiecare se intreba pe rand “ cand naiba ajungem?, uite si tu ce drum gaurit..afara ninge..”

Mie imi place ca ninge, si in timp ce ma uit pe geam imi dau seama ca incep sa visez intr-o realitate paralela desprinsa si mult mai calma decat ceea ce se intampla in masina noastra. Mi-e cald si ma simt in siguranta in aceasta realitate imaginara creata de mine. Cred ca aici imi voi trai viata de acum inainte. Oricum cei de pe bancheta din fata par nu tocmai interesati de ce fac sau simt eu pe bancheta din spate.

Observ ca masina se conduce agresiv, observ ca in general tonul mamei si al tatei este rastit ca si cum striga unul la celalalt. Simt si vad nemultumirea care pluteste in familia noastra. Din acest motiv observ ca nimeni nu se bucura de peisaj, ca si cum el nici nu exista. Pe de alta parte incep sa imi dau seama ca nici macar nu conteaza Calatoria ci totul este indreptat catre Destinatie. Dar Care destinatie?

In mintea mea de copil ma gandesc ca daca ne-am bucura de Calatorie, drumul ar trece mai repede si nici macar nu ne-am da seama cand ajungem la Destinatie…dar parintii mei nu se comporta ca si cum asta ar fi adevarat, asa ca, cu siguranta ei stiu mai bine. Plus ca mi-au si spus de nenumarate ori asta “ fa asta, ca eu stiu ce spun”.

Mama incepe sa planga si sa strige si mai tare la tata. Asta ma sperie cumplit, si ma doare sa o vad asa. Pentru ca stiu ca plansul inseamna suferinta. Atunci cand eu plang mama imi spune sa nu o mai fac. Ma gandesc ca nu e tocmai in regula sa plangi. Inseamna ca tata o face sa sufere..ma uit la el si desi il iubesc, realizez ca ma doare ca imi face mama sa sufere. Simt ca se naste in mine dorinta de a-l vedea si pe el ca plange. Oare cei ca tata pe care ii numesc barbati or fi la fel? Poate ca este intelept sa ma tem de ei si sa ma apar. Nu imi doresc sa sufar asa cum mama mea o face. Nu imi place felul in care ma simt acum. Mi s-a incalzit stomacul si imi tremura mainile..imi simt lacrimile fierbinti pe obraji…plang pentru nesiguranta si singuratatea pe care o simt, plang pentru ca mama plange si eu ma simt neputincioasa, plang pentru ca nu stiu de ce plange, plang pentrru ca il iubesc si urasc pe tata in acelasi timp, plang pentru ca niciunul dintre cei doi pare sa nu isi aminteasca  faptul ca exist si eu in aceasta masina, plang pentru ca niciunul nu realizeaza ca nu sunt o papusa ci o fiinta cu emotii si sentimente care ia parte la toata tensiunea, agresivitatea si durerea lor. Plang pentru ca nimeni nu imi spune ca ceea ce se intampla intre ei, nu are nicio legatura cu mine si ca nu e responsabilittaea mea sa sufar sau sa ma simt vinovata.

Invat ca sunt singura, desi oamenii ma inconjoara…

Invat ca masinile se conduc agresiv in timp ce te plangi si critici drumul, ceilalti soferi, invat ca Destinatia e ceea ce ne intereseaza. Inca nu stiu ce e aia bucurie, alianta si iubire. Desi la desene animate am vazut imbratisari si zambete. Cred ca ma intorc la imaginatie, acolo unde imi este cald si bine..

Ma uit la mainile mele si observ cat au crescut. Realizez ca eu am crescut. Imi dau seama ca nu ma mai fascineaza fulgii de nea de afara ci ca ma enerveaza. Dumnezeule, oare ce s-a intamplat cu mine pe timpul drumului?

Ma trezesc din vis si imi dau seama ca ma aflu pe bancheta din fata, la Volan..cand am ajuns aici?

Sa inteleg ca acum Eu va trebui sa conduc aceasta masina? O fi masina mea?

Din nou, nimeni nu mi-a spus nimic. Ori mi-or fi spus dar imi dau seama ca m-am retras in imaginatia mea si acolo mi-am trait viata pana in acest moment. Traiesc un intens sentiment de necunoscut. Nu stiu cand am ajuns adult, nu stiu cand anume fulgii de nea si-au pierdut magia, nu inteleg a cui este aceasta masina pe care trebuie sa o conduc, nu m-a invatat nimeni cum sa conduc. Imi dau seama ca mama si tata nu mai sunt niciunde. Oricum nici in imaginatia mea nu erau. Cel putin nu ei, pentru ca am reusit sa creez o relatie cu altfel de parinti. Arata la fel ca ei dar vorbesc si se comporta diferit.

Imi dau seama ca singura optiune este sa conduc masina asta si sa presupun ca este a mea.

Imi revin amintiri si incep sa ma simt in nesiguranta si furios. Ah da, stiu de ce. Asa am vazut ca se conduc masinile. Va mai amintiti? Ca tata. Criticand si reprosand, injurand ceilalti soferi si asteptand o nesfarsita destinatie.

Nici nu imi vine sa pornesc la drum pentru ca doar gandul la destinatie ma oboseste cumplit. Afara ninge dar pe mine ma scoate din sarite ninsoarea asta..imi ingreuneaza drumul..dar simt o tristete profunda, pentru ca Ceva din mine imi spune ca odata ma bucuram de magie si de fulgi..oare cand a devenit gri peisajul din jurul meu?

Sunt singur in masina si imi dau seama ca ar trebui sa fie cineva pe scaunul din dreapta. Asa ca invit pe cineva sa urce. E bizar ca nu stiu ce ar trebui sa simt fata de persoana aceasta. Ah si imi amintesc ca taica-miu tipa. Si mama plangea. Foarte posibil sa fie astea relatiile? Nici nu am timp sa realizez cand si de ce dar simt ca doare rau in zona inimii. Omul din dreapta mea nu e ok, ma face sa sufar exact ca parintii mei. Asa ca il alung din masina. Decid sa calatoresc singur. Macar e liniste..

Pe drum se nasc in mine foarte multe intrebari. Durerea din piept e a mea sau a celui care tocmai a coborat? De ce simt ceea ce simt? Cum fac ca magia fulgilor de nea sa revina? Cine am devenit, pentru ca traiesc acest sentiment de instrainare si observ o nevoie de cautare. Nu stiu pe cine si ce caut dar e o chemare inlauntrul meu care nu imi da pace..e un dor mistuitor in mine si o tristete profunda. Nu mai support ce simt si ma gandesc ca e un blestem sa fiu in aceasta masina, singur, fara sa am idee incontro ma indrept si de ce, peisajul si celelalte masini ma sufoca. Vreau sa ma retrag in imaginatie dar nici macar acolo nu mai este cald si bine. Simt ca vreau sa ma trezesc din vis si imi dau seama ca deja sunt treaz..

Respir pentru a  ma calma si obsesiv ma gandesc : “ ok, cum fac sa schimb realitatea asta?”…

Decid sa iau o pauza de la condus. Sunt teribil de obosit si sleit de putere. As vrea sa dorm si sa nu ma mai trezesc. Oricum asa nu mai pot continua.

Sunt intr-o parcare si dintr-o alta masina coboara oameni ca mine dar care rad. Unii zambesc si se imbratiseaza, exact  ca in desenele animate din copilaria mea. Ce ciudat..oare ei de ce fac asta si eu nu?

Cuiva i-a ajuns un fulg de nea pe obraz si rade.. Oh Doamne, pentru o secunda in timp ce mi se preling lacrimi pe obraji, am putut sa simt din nou magia. Si asta doar uitandu-ma la bucuria celui din fata mea. Simt din nou acel dor de demult..

Imi fac curaj si ma duc la el. Imi zambeste si simt o caldura in zona inimii. Incep sa zambesc. Apare din nou magia. Ma simt bucuros si e atat de bine..ii spun ca sunt atat de confuz si ca nu mai inteleg nimic din ce mi se intampla. Unde sunt, cine sunt, a cui e masina si incontro ma indrept?

Ma ia in brate, imi zambeste cald si imi spune: “ Masina este Viata ta. Tu iti conduci acum Viata. Destinatia nu o stiu nici eu. Insa am invatat sa ma uit pe geam si sa ma bucur de Calatorie. Am inteles ca eu decid daca fulgii de nea  imi ingreuneaza drumul sau aduc magie in viata mea..”

Plang si ii spun ca nu inteleg nimic din ce spune..

Iar imi zambeste. E atat de ciudat ca eu tip si el zambeste cu caldura. Cand mama tipa, tata tipa si el inapoi mai tare. Ma surprinde si ma sperie reactiile acestui om din fata mea. O fi nebun? Ori eu sunt nebuna? Oricum ar fi, am nevoie de raspunsuri si le voi cauta. 

Imi spune ca si el a fost in acelasi punct ca si mine. Si ma trimite la Cineva care ma poate ajuta sa gasesc ceea ce caut!!

Acest cineva ma primeste cu o imensa iubire. Simt ca ma intelege chiar fara sa vorbesc. Ii simt iubirea din priviri in zona inimii. E cald si bine. Ma simt in siguranta, exact ca in imaginatia mea. Doar ca acum imi dau seama ca e totul real si nu e o visare.

Vraciul, Magicianul, Terapeutul din fata mea imi vorbeste si reuseste sa descrie atat de exact tot ce mi s-a intamplat si am senzati aca vorbeste cu cuvintele mele.

Pare ca ma cunoaste si ca ma astepta…

Imi spune ca Viata este Magie si ca impreuna vom gasi acele raspunsuri pe care le caut. Imi povesteste ca si el conduce o masina si ca a pornit demult timp in cautarea raspunsurilor.  Imi povesteste ca inca conduce aceasta masina si ca nici el nu cunoaste destinatia finala. Stie insa, ca exista destinatii provizorii, popasuri si ca din cand in cand, unii oameni urca si coboara de pe scaunul din dreapta.

Invat sa conduc in timp ce ma bucur. Invat sa recunosc si sa traiesc ceea ce simt pe timpul drumului. Invat sa produc acea senzatie minunata de calm si caldura din zona inimii.

Ma vad des cu “magicianul” meu si de fiecare data cand se intampla asta, ma simt sustinut, inteles, iubit si acceptat. Si imi dau seama ca invat sa fac asta eu pentru mine.

Treptat Calatoria devine interesanta, imi dau seama ca a disparut nerabdarea de a ajunge la destinatie. Zambesc tot mai des, plang si traiesc cu pofta, mi-e atat de bine in masina si desi unii urca si altii coboara de pe scaunul din dreapta, sentimentul de caldura si calm din zona inimii nu ma paraseste…

Magia incepe sa faca parte din viata mea si ma observ continuu. Si asta in timp ce conduc. Peisajele devin luminoase si imi fac Calatoria placuta. Iar atunci cand ploua eu stiu deja ca este trecator.

Realizez ca injuraturile si claxoanele celorlalti soferi nu au legatura cu mine. Simt compasiune pentru ca stiu ca o data, demult eram si eu in negura durerilor. Si injuram si claxonam. Uneori o mai fac pentru ca masina mea uita cine e la volan…Am grija sa imi reamintesc mereu ca Eu conduc acum masina, si nu Tata sau Mama…

Ma indrept spre acel Nicaieri si asta nu ma mai sperie..ma bucur de Calatorie exact asa cum imi imaginam in copilarie ca ar trebui sa fie.

Am inteles ca pe parcurs gasesc raspunsuri, am mai inteles ca apar intrebari mereu noi, si ca sa caut si sa ma intreb face parte din Drumul Vietii.  Am inteles ca nimic din ce s-a intamplat si am trait pe bancheta din spatele masinii nu are legatura cu valoarea mea, si ca avea legatura cu cei doi pasageri din fata care la randul lor au fost doi copii lasati singuri pe o alta bancheta din spate a unei alte masini..am plans mult si m-a durut neiubirea lor fata de ei insisi si neiubirea lor fata de mine..am fost furioasa pe ei si pentru ce am simtit eu ca si copil, pe bancheta din spate..

Pe drumul acesta magic, revad si retraiesc momente de gheata si frica, de durere si teama..momente si emotii pe care le-am simtit atunci.

Pentru ca am inteles ca am nevoie sa privesc in urma, sa fac pace si iubire cu emotiile mele de atunci, pentru ca altfel Magia fulgilor de nea, Magia iubirii, Magia Prezentului, Magia Constientei si a bucuriei nu vor mai putea fi traite din nou. Pentru ca o inima inghetata de frica si durere nu mai poate simti..

O persoana cu inima inghetata nu Calatoreste ci doar Supravietuieste..iar in mine, ramasese din fericire, Amintirea Magiei acelui fulg de nea.

Am inteles ca fiecare popas facut si fiecare calator intalnit, este o invitatie la a ma Cunoaste si la a-mi raspunde la intrebari.

Am inteles ca felul in care interactionez cu ei si le raspund, imi vorbeste despre mine si nu despre ei..

M-am indragostit si am vrut sa tin cu forta oameni pe scaunul din dreapta mea, fara sa stiu atunci ca ei aveau de facut alta Calatorie..m-a durut sa ii vad plecand si mi-am promis ca nu mai las pe nimeni sa urce alaturi de mine..tot in calatoria alaturi de Magicianul meu am inteles ca vorbea frica din mine si am invatat sa nu ma mai identific cu ea..

M-am imprietenit cu nesiguranta, cu teama, cu suferinta, cu tristetea si am inteles ca sunt inevitabile pe parcursul Calatoriei. Am inteles mesajul lor ascuns si ca ele nu imi vor raul niciodata. Ci ma ajuta, asa ca m-am imprietenit cu ele..si astfel am castigat Putere. Monstrii nu ma mai sperie..

Imi continui Drumul. Accept intrebarile, raspunsurile, popasurile si pe ceilalti calatori. Invat. Traiesc. Plang. Rad. Ma bucur. Iubesc. Simt.

Mereu pe bancheta din fata si pe locul soferului.

Cand obosesc, iau o pauza. Ma rog, dorm, ma hranesc.

Pentru ca undeva, acolo, demult, cu ochii mici si in lacrimi, cu mainile mici si inghetate, cu inima tremurand si nestiind cine sunt si incotro ma indrept, acolo mi-am promis ca Drumul meu va arata altfel, peisajele vor fi altele si trairile mele vor fi altele.

Si am reusit. Si reusesc mereu. Si cand nu reusesc, ma odihnesc si o iau de la capat. Pana reusesc..

Continua si tu. Ai incredere ca Magia exista. Chiar daca nu iti mai amintesti de ea..

Roaga-te si cere un Magician. Viata e buna si ti-l trimite exact pe cel de care ai nevoie..        

Ce ii dau mostenire? Apartamentul rece sau caldura Sufletului?

Muncim sa le lasam averi copiilor nostri. Case, terenuri, un nume cu impact social, bani prin conturi fiecare ce poate. Dar macar un apartament in cultura romaneasca, trebuie lasat..

Nimeni, absolut nimeni nu ne-a invatat ca averile si comorile pe care le lasam copiilor nostri nu valoreaza NIMIC daca nu le lasam drept comoara exemplul nostru de oameni, daca nu le umplem din prima zi de viata rezervoarele de iubire, daca nu le aratam cum sa se valorizeze pe ei insisi, cum sa isi fie alaturi pe drumul vietii, cum sa isi deschida inimile si cum sa isi trateze ranile ce inevitabil se vor produce.

Le lasam case pe care le cumparam cu costuri emotionale imense si in acelasi timp le dam mai departe tiparele sacrificiului de sine, al lipsei de autenticitate si bucurie in a trai viata, le dam mai departe inconstient si tacit tiparele urii de sine si nu al iubiri de sine.

Cum stiu asta?

Ma uit la viata mea de parinte si stiu ca copilul meu nu invata din blablaurile mele filosofice si psihologice. Ci invata din reactiile mele, din lacrimile si zambetele mele, din armonia si conflictele din relatiile mele, invata din ce ii transmit atingerile mele, invata sa se iubeasca si sa iubeasca din iubirea ce se reflecta sau nu din ochii mei de mama.

Invata sa se respecte ca om cat si ca femeie din respectul de sine pe care il vede in manifestarea mea de mama fata de mine si fata de celelalte femei.

Degeaba ii spui fiului tau sa ii ofere mamei lui flori de 8 Martie daca tu ca barbat respectiv ca tata nu ii arati sotiei tale si mamei fiului tau, preponderent respect si iubire. 
Daca tu nu respecti si iubesti feminitatea zilnic prin gesturi, atitudine, comportamente el cum poate invata sa o faca?

Nu ii spune fiicei tale ca toti barbatii sunt la fel daca tu ai o relatie nefericita cu tatal ei. Fara sa stii ea duce povara neimpliniri relatiei voastre in spate. Si nu te astepta sa aiba incredere si iubire pentru barbati daca tu ca mama respectiv femeie iti acuzi, umilesti, certi barbatul din cuvinte si din privire.

Invata iubirea sau ura de sine din felul in care eu am grija de mine, din felul in care ma tratez pe mine cand gresesc sau cand reusesc.

Casa si masina pe care i le lasam noi sunt obiecte cu o anumita valoare financiara.
Comorile constau in valorile intinseci pe care le lasam copiilor, in educatia lor cognitiva, emotionala, psihica si fizica.

Mai bine ma apuc de munca mea interioara si imi curat filtrele mentale cu care vin din generatiile trecute, si am grija si iubirea si responsabilitatea sa ii dau mai departe copilului meu cat mai putine credinte limitative, cat mai mult exemplu de libertate in gandire si manifestare, iubire de sine, incredere in sine si autenticitate.

Ma intristez cand vad lux la exterior si multa ura de sine la interior. Atat makeup scump pe fata si asa putina iubire de sine. Insa niciodata nu e prea tarziu sa ne uitam la noi si sa invatam sa ne iubim.

„Self-hate is a vicious cycle, passed down from one generation to the next. But it must stop somewhere, so let it stop with me. For I now recognize the lies and ignorance that allows self-hate to continue. I now understand the disrespect for life it represents. And I refuse to carry its torch any longer. So I extinguish it flame to light a new path for myself and for the next generations.”

Traiesti liber in relatie?

Din fericire se vorbeste destul de des in ultima perioada despre Libertatea in relatie, fie ea de cuplu sau de prietenie.

Adeseori, insa observ ca, Libertatea in relatie este descrisa mai mult din context sexual, si prea putin din context psihic, emotional, sufletesc, social.

Foarte posibil daca auzi libertate in relatii, automat sa te gandesti la relatii poligame, schimb de parteneri sexuali etc.

Pe cand libertatea in relatie, pana la libertaea sexuala inseamna si  muult muult altceva.

Pentru unii dintre noi, alaturarea termenilor de libertate cu relatie este chiar utopica.

Daca ascultam cateva bancuri populare despre casatorie si relatia de cuplu, sau daca ne uitam la realitatea multor familii traditionale din Romania, s-ar putea sa intelegem si de ce alaturarea acestor doua concepte ni se pare complet  nepotrivita.

Cat de liberi ne dam voie/avem voie sa fim in relatia de cuplu?

Cat de liberi suntem noi in relatia cu partenerul nostru?

Cred ca inainte sa cautam raspunsul la aceasta intrebare, mi se pare mult mai potrivit sa ne intrebam intai, cat de liber/a in simtire, gandire si ulterior in  exprimare, ma aflu in relatia cu mine insami?

Primele si cele mai inalte piedici, ni le punem singuri. Iar capcana este ca nici nu suntem constienti ca facem asta.

” Ah, cum pot sa gandesc asta? ce fel de om sunt?”…” fir-ar sa fie, nu am reactionat cum trebuia”….nu trebuia sa ii spun asta, acum ce o sa creada despre mine?”….

Daca am fi mai prezenti in viata noastra, am deveni mai constienti de dialogul interior ce se desfasoara in mintea noastra, cat e ziua de lunga. Iar asta ne-ar da sansa sa descoperim mare parte din propria lipsa de libertate la care ne supunem.

Insa cum stau lucrurile cand vine vorba de a fi liber in fata partenerului?

Cat de intima este relatia dintre voi doi, din punct de vedere sufletesc?

Cat din activitatea din spatiul tau intern impartasesti cu partenerul?

Cat de usor iti expui fricile, si cata incredere exista intre voi astfel incat sa va afisati cu adevarat vulnerabili?

Cat de in siguranta te simti in relatie, astfel incat in momentele de tristete sau de furie sa iti dai voie sa exprimi cu adevarat ce simti fara a considera ca este necesar sa iti reprimi sentimentele ca sa nu se supere partenerul?

Cat de des, va priviti adanc in ochi si va povestiti ce se petrece in interiorul fiecaruia?

Cand v-ati intrebat ultima data unul pe celalalt ” cat de fericit/a esti/mai esti in relatia aceasta? ce ti-ai dori sa schimbam astfel incat sa fim mai impliniti si fericiti impreuna?”

Cati dintre noi le spunem adevarul partenerilor nostri despre gandurile si emotiile noastre?

Intimitatea nu se refera la sex. Ca sa faci dragoste, da implica intimitate. Sexul nu neaparat.

Intimitatea se refera la apropierea si deschiderea sufleteasca, mentala si emotionala a partenerilor din relatia de cuplu.

Pai uneori suntem mai intimi cu colegii de serviciu si cu prietenii, care ne stiu mai bine adevarul interior decat partenerul din relatia de cuplu. Si atunci de ce ne intrebam de ce relatia de cuplu nu ne implineste suficient?

Libertatea din relatia de cuplu se refera si la curajul de a te arata asa cum esti cu adevarat. Fara prea multe masti. Inseamna sa ai curajul sa iti dezgolesti sufletul si nu doar trupul in patul conjugal.

Libertatea in relatia de cuplu se refera la a-ti exprima dorintele si nevoile in mod deschis si asumat, fara intentia constienta de a-ti rani partenerul. Desi este foarte posibi ca el/ea sa sufere in urma unei dorinte de ale tale care nu coincide cu a lui/ei. Si atunci, ce se intampla in spatiul tau interior? Cat de mult si cat de deschis iti vei mai exprima dorintele pe viitor?

Cum te simti atunci cand dorintele voastre vin in conflict? Cata libertate iti acorzi in a exprima ceea ce gandesti si simti in aceasta situatie?

Daca apare teama de a pierde relatia, exista acele momente de conexiune intre voi in care sa te simti atat de liber si de in siguranta in relatia de cuplu incat sa ii poti marturisi deschis partenerului ca ” astazi am simtit o mare teama ca o sa te pierd. Stiu ca sunt sentimentele mele si mi le asum. Nu vreau sa ma salvezi tu de ceea ce simt. Vreau doar sa stii insa ca am simtit aceasta teama.”

Tot libertate in relatie se numeste si atunci cand partenerul se simte trist. Si cand tu te simti responsabil de starea lui/ei si simti sa il/o scoti de acolo, se numeste ca ii invadezi intimitatea. Pentru ca este foarte posibil sa fie o stare din care sa vrea sa iasa singur/a. Sau sa vrea sa o traiasca, dar pentru ca simte inconstient presiunea din partea ta, sa inceapa sa mimeze starea de bine, de bucurie doar ca sa fie lasat/a in pace. Si pe viitor sa inceapa sa reprime ceea ce simte cu adevarat. Adica sa inceapa sa te minta.

Rapunsurile la aceste intrebari iti pot oferi o idee destul de clara despre cat de liber/a esti in relatia cu partenerul.

Daca numai gandul ca ar trebui sa vorbesti cu partenerul despre ce simti , te-a speriat, atunci cu siguranta ca nu iti doresti sa impartasesti prea multe.

Daca incerci sa fii foarte atent/a in a exprima ceea ce simti sau gandesti in cadrul cuplului pentru a nu deranja sau supara, ca si cum ” a-i merge pe oua”, inclusiv asta iti vorbeste despre cat de liber existi si te manifesti in relatia ta de cuplu.

Iar toate acestea au radacina in libertatea pe care o ai in relatia cu tine.

Daca partenerul tau este abuziv si iti este teama sa iti exprimi parerile, emotiile, gandurile, dorintele si nevoile, atunci intrebarea pe care este nevoie sa ti-o adresezi este ” ca cauti in aceasta relatie? cat de liber/a si increzatoare esti in propria persoana, cata stima si iubire de sine ai in acest moment in relatia cu tine, cata valoare de sine iti acorzi tie ca persoana, astfel incat sa fii parte dintr-o relatie in care nu ti se permite sa existi si sa te manifesti liber?”

O foarte buna informatie iti poate aduce inclusiv felul in care te-ai simtit in timp ce ai citit articolul..ti s-a strans stomacul la intrebarile de mai sus? Sau poate au produs critica si defensiva in interiorul tau? Atunci inseamna ca am atins niste „butoane sensibile”, asupra carora te invit cu bunavointa sa meditezi.

Simte-te liber sa imi trimiti mesaj despre libertatea din relatia cu tine insuti si din relatiile cu cei din jurul tau J

Straluceste din interior!

Adevar sau minciuna?

Adevarul este ca ne doare si ne suparam pe oamenii care ne arata sau ne spun unele adevaruri in fata.

Ii consideram enervanti si ei sunt de-a dreptul incomozi. E greu de trait cu ei. Mai ales atunci cand tu inca preferi minciuna frumoasa si mangaiatul aiurea al egoului.

Am avut si din fericire inca am oameni din astia incomozi in viata mea,si Dumnezeu imi este martor ca m-am nascut si antrenat sa fiu incomoda pentru unii. Mai ales pentru cei din familie.

Cand ne apasa unde ne doare,reactionam. In general devenim defensivi si ii atacam inapoi. Ii jignim. Ii criticam. Le aratam degetul si greselile. Ca sa ii doara si pe ei cum ne doare si pe noi. Este reactie de aparare. Si cam asa stricam si relatiile din jurul nostru.

Bine ar fi,dupa ce trece durerea cand ni se pune adevarul in fata,sa ne luam timp si sa digeram ce tocmai am aflat despre noi sau reactiile noastre.

Sa ne traim starile si emotiile.

Si apoi, daca putem,sa ne cerem iertare de la cei care au avut curajul si puterea sa ne spuna un adevar. Pentru ca avem sansa sa evoluam si sa traim mai bine cu noul adevar.

Si asa avem sansa sa cream relatii autentice in viata noastra. Departe de cele in care ne spunem doar ce misto si destepti suntem,ce fain ne imbracam si ce oameni cool suntem.

Caut conexiune! Are cineva?

Suntem flamanzi dupa conectarea sufleteasca.

Iar realitatea societatii de astazi prin rata mare a divorturilor, despartirile pe banda rulanta, consumul sexului imediat si compulsiv pentru obtinerea orgasmului si atat, infidelitatile din online si offline, prieteniile seci si artificiale plus multe alte simptome demonstreaza aceasta foame.

Suntem flamanzi dupa conectare sufleteasca cu noi insine si cu ceilalti. Alergam si intram in relatii ca sa ne hranim sufletele. 

Si acolo ca si in sufletele noastre gasim o alta foame. Un alt gol. Ne simtim inselati de aparente asa ca parasim si trecem la devorat un alt suflet in speranta ca de acolo putem lua mai mult.

Vrem sa mascam aparentele saraciei noastre interioare prin a arata foarte bine la exterior, poate si prin posesii materiale, cadouri sau altele.

Chestiunea este ca aceasta foame de conectare nu se va satura decat daca initial are loc conectarea cu propriul sine, propriul suflet, propria viata si propria minte.

Altfel este exact ca si cum fugi de acasa pentru ca este dezordine si nu vrei sa vezi asta.

Si vizitezi alte case doar ca si acolo gasesti mai mult sau mai putin dezordine.

Insa in final tot trebuie sa te intorci la tine acasa. Si acolo nu face nimeni curatenie inafara de tine.

Cei care se asteapta la minuni in propriile vieti ( relatii pline de iubire si armonie, cariere pline de success si pasiune, copii sanatosi si educati bine, iubiri datatoare de viata, satisfactie si implinire) fara sa inteleaga ca acestea nu se pot obtine fara educatie si dezvoltare personala, se vor minti toata viata.

Vor alerga in alte case ,asteptand si pretinzand ca in casa lor cand se intorc sa fie curatenie, asa ca prin minune..

Noi chiar atragem ceea ce suntem..

Nu ma pot conecta cu tine intr-o profunda intimitate sufleteasca si trupeasca cat timp nu stiu sa ma conectez cu mine si cu corpul meu.

Nu te pot iubi asa cum meriti pentru ca eu nu stiu a ma iubi asa cum merit.

Invatam, invatam.

Abonează-te!

Abonează-te la newsletter aici si primești acum GRATIS cartea "Drumul către o inimă ușor de iubit" în valoare de 49RON!

Catalina Olteanu