“Regula de Aur de 24 de karate”

Cred că fiecare dintre noi a observat diferențele de comportament ce există între generațiile noastre și cele de acum. Ele sunt evidente.
Copiii zilelor noastre au devenit mai impulsivi și mai neascultători, mai îngrijorați și mai temători, mai singuri și mai triști, mai complexați de lipsa unui telefon de ultimă generație decât lipsa unei bune educații.

Care este motivul acestei degradări?

Părerea mea este că, copiii sunt la momentul de față prada cea mai ușoară între aceste mari schimbări ale tehnologiei și ale economiei. Generația actuală de părinți este nevoită să muncească mai mult decât generația părinților noștri sau generațiile anterioare nouă. Sunt nevoiți să aibă un program prelungit, poate 2 joburi dacă încape și toate astea pentru a putea menține un standard de viață decent. Sigur că nu mai este nevoie să amintim cazul părinților nevoiți să părăsească țara..

Concluzia: mult mai puțin timp liber pentru copii și mai puțină disponibilitate emoțională pentru aceștia.

Este o diferență majoră între a merge în parc cu copilul și a-l supraveghea pe acesta cum se joacă singur cu frunzele în timp ce tu te chinui de mama focului să forward-ezi o factură pe tabletă, eventual îi mai și strigi să nu alerge că transpiră…și a te juca la propriu cu el, a împărtășii emoția jocului și a descoperirilor pe care le puteți face împreună.
Până acum, trăsăturile de bază ale inteligenței emoționale(EQ) s-au putut transmite oarecum firesc de la o generație la alta prin jocurile cu alți copiii, prin părinți, rude sau vecini. Copilăria acum s-a schimbat, copiii petrec mai mult timp în fața calculatorului sau a televizorului. Și atunci, obiectivul dumneavoastră ca și părinți și al meu ca trainer este să ajutăm copiii să-și însușească și să-și dezvolte aceste aptitudini fundamentale pentru viață.

Într-o carte de a lui Daniel Goleman, părintele Inteligenței Emoționale am găsit o regulă, și anume :”Regula de 14 Karate”.

Această regulă spune așa:”Poartă-te cu copiii tăi așa cum ți-ai dori să se poarte alții cu ei.” Destul de logic nu?…

Evident că ținem foarte mult ca oamenii să ne respecte copiii, să li se adreseze cu amabilitate și considerație și mai ales să nu îi lezeze în niciun fel, nici psihic, nici fizic. Și iarăși totul pare cât se poate de normal!

Dar haideți să avem cu toții o clipă de introspecție extrem de sinceră și să scoatem la iveală acele momente în care noi înșine ne-am adresat urât copiilor noștri,poate i-am jignit pentru că eram noi nervoși(situație pentru care ei nu au nicio vina), sau poate unii dintre dumneavoastră le-ați mai “articulat” și câte o palmă pentru că nu-i așa, “bătaia este ruptă din rai”…Dacă aflați vreodată de unde vine vorba asta extrem de idioată, spânzurați-l pe cel care a enunțat-o!…glumesc..sau nu neapărat..:)
Revenind la subiect, lui Goleman nu i se pare suficientă această regulă de 14 karate așa încât o va completa cu una mult mai valoroasă și anume “Regula de 24 de karate”.

Diferența dintre acestea două spune D.Goleman “este educația bazată pe Inteligența Emoțională. Regula de 24 de karate ne cere să ne cunoaștem bine sentimentele, să privim lucrurile din perspectiva copiilor noștri, să ne controlăm propriile impulsuri, să ne supraveghem cu atenție ca părinți, să muncim în mod susținut pentru a deveni mai buni în această meserie.”

Ce poate face educația bazată pe EQ pentru familia dumneavoastră? În primul rând vă va oferi mai multă pace interioară și mai multe abilități mai bine dezvoltate pentru întreruperea și gestionarea conflictelor între membrii familiei.
Steven E. Tobias, doctor în psihologie spune că ” este o metodă de a ne regăsi simțul echilibrului atunci când îngrijorarea ne copleșește, copii încep să se bată, cooperarea se transformă în conflicte, adolescenții se revoltă iar membrii familiei adulte nu știu ce să facă mai întâi.”

Este foarte adevărat și sigur mulți dintre noi au observat că în momentele de extremă nervozitate este mult mai greu să faci ceea ce știi că este bine să faci în condiții normale. Educația bazată pe EQ, folosește tehnici specifice, simple dar foarte concrete care contribuie din plin la un stil de viață armonios, completat cu mai multă liniște în familiile noastre.
În momentele dificile în care te simți tras din toate părțile, job,copil,partener,cursuri de dans,ședințe cu părinții și alte activități pe care vrei să le întreprinzi, există riscul și se întâmplă mai mereu să “arunci” asupra copilului parte din frustrările, temerile și nereușitele tale. Acest fenomen este extrem de dăunător pentru fiecare în parte, atât pentru tine ca părinte cât și pentru copil.

” Ți-am spus să nu nu mă mai bați la cap mereu cu toate prostiile tale. Tu crezi că eu nu am și lucruri mai importante de făcut? Când ai să crești mai mare ai să vezi ce înseamnă. Viața nu este așa roz cum crezi tu că e!!” Acest dialog îi aparține tatălui meu și iată că eu îl țin minte și la cei 27 de ani ai mei…Bineînțeles că lista poate continua lejer…

Așa poate ați înțeles și DE CE fac ceea ce fac..pentru că am trăit pe pieleea mea toate aceste crize, frustrări, suferințe, aripi tăiate mult prea devreme, “lecții de viață” care mi-au implementat teama de eșec, rușinea, vinovăția, sentimentul de a nu fi niciodată îndeajuns de bun, competiția cu mine însămi. Vestea bună e că am descoperit psihologia și am învățat să fac diferența între ceea ce cred alții despre tine și ceea ce crezi tu cu adevărat despre tine!Și este una dintre marile mele reușite în această viață.

Revenind la dialogul de mai sus, copilul înțelege că nu este îndeajuns de important, că vă reține atenția cu fleacuri, se simte vinovat pentru toată această criză, de care el în naivitatea lui se consideră responsabil. Și evident că nu este. Probabil că nu va mai merge prea curând să atragă atenția părinților prin “FLEACURI” și va trece la lucruri mult mai grave. Și apoi te întrebi de ce chiulește, de ce nu învață, de ce este veșnic trist sau mai rău de ce se droghează.Este simplu dar dureros. DOAR pentru a vă atrage atenția într-un fel,dragi părinți.

Tu, ca și părinte după ce te calmezi, începi să porți niște dialoguri interioare :”Sigur că îmi pare rău, fir.ar să fie iar am țipat la el…Dar mereu își alege momente nepotrivite să intervină…Poate ar fi potrivit ca data viitoare să reacționez altfel..Oare ar fi potrivit să îmi cer scuze?..Ei să nu exagerăm,eu sunt părinte,copilul trebuie să își știe locul..”
Dialogurile acestea interioare, vin la pachet cu aceleași sentimente pe care i le-ați transmis și copilului: vinovăție,suferință,sentimentul de slăbiciune,rușine.

Poate ai auzit de fenomenul de ” oglindire” al fiecărei persoane în parte.Iar copilul este una dintre cele mai fidele “oglinzi”. Reflectă exact ceea ce tu ca părinte vrei sau nu vrei să vezi.

De aceea în fiecare moment haideți să apelăm la Inteligența Emoțională pentru a manageria cât mai bine situațiile dificile ale fiecărei zile.
Să facem în așa fel încât să ne putem asuma propria responsabilitate pentru emoțiile, temerile, frustrările și faptele noastre, fără a mai fi cazul să îi încărcăm pe alții cu ele.

Cu mare drag,pe data viitoare.

Aștept cu interes întrebările și comentariile tale, dacă acestea există. 🙂

Catalina

Leave a Reply