Părinții știu mai bine? Decât cine?

E clar ca voi revolutiona cu acest articol! Si imi asum ca un numar de parinti imi vor sari in cap sau nu ma vor mai citi! Insa dorinta mea de a-i face pe unii sa constientizeze situatia este mai mare asa incat imi asum cu capul sus.

Asadar, parintii stiu mai bine?! Decat cine?..Pai decat copilul lor..

De ce?!…Cum De Ce?…Pai pentru ca ei au o experienta de viata, pentru ca la urma urmei ei te-au facut si pentru ca asa stiu ei…cel mai bine!

“Tata as vrea sa fac psihologia”..”Pai ce sa faci tata cu psihologia? Vrei sa iti iei campii cu toti nebunii?”..”Pai stii..psihologia nu se ocupa de nebuni..aia e psihiatria..”…”Eh…tot acolo e!Fa si tu mai bine armata ca te vad fata hotarata..plus ca eu am fost tata in armata si stiu cum e!”

Dar oare daca ar asculta? Daca ar intreba oare de ce vrea copilul asta sa faca psihologia? Dar poate e pasiunea lui cea mai mare si poate face munca asta cu atata dragoste incat nici nu ar munci niciodata din greu?

Oricum pentru unii e foarte greu sa asculte cu adevarat! Cei mai multi asculta ca sa poata da imediat o replica! E ca un schimb de replici, care o da pe cea mai viabila si castiga presupusul “razboi”. Cand de fapt comunicarea nu inseamna asta…Inseamna sa ma asculti activ despre ceea ce imi doresc, inseamna sa lasi cuvintele mele sa ajunga si la inima ta nu numai la urechi. Si e greu mai ales atunci cand cuvintele mele nu bat cu ideile tale. Cand tot ceea ce eu spun este contra a ceea ce tu stii pana la momentul asta. Si ca sa imi poti asculta cuvintele si cu inima asta ar insemna ca acestea sa treaca de zidurile de aparare pe care fiecare dintre noi si le construieste zi de zi. Ceea ce ar insemna sa “risti” sa auzi niste lucruri care te vor framanta o perioada, te vor face sa iti pui niste intrebari si astfel risti sa iesi din zona de confort. Lucru care uneori ne sperie si ne face sa batem in retragere.

Asa ca mai bine ramai cu gandurile tale, cu care esti deja obisnuit, si ca sa te aperi de astfel de “evenimente”, nu mai asculti pe nimeni cu adevarat. Incerci doar sa aperi opinia ta pentru ca de fapt vrei sa te convingi si pe tine ca este cea mai buna, si ca in final nu va trebui sa schimbi nimic.

“Intamplator” aseara am vazut un film in care era vorba despre o familie cu deficienta de auz.

Copilul devenise si el surd la o scurta perioada de timp dupa nastere. In jur de 4 anisori. Acum era adolescent si se indragostise grozav de o tanara care era perfect normala. Aceasta isi da seama ca de fapt tanarul cantase la pian in copilarie si ca inca putea auzi si simti unele dintre acorduri. In toata dragostea ei se hotaraste sa il sustina pe tanar sa faca o operatie destul de riscanta pentru a putea avea sanse sa auda. Tanarul este fericit cum nu fusese niciodata si incepuse sa traiasca cu adevarat.

Insa intervine o problema..Parintii nu sunt de acord cu acesta operatie..Pentru ca exista un risc insa in cel mai rau caz acesta ramanea la fel de surd si de mut ca si pana atunci. Insa nu isi doreau EI ca EL sa riste.

A inceput un joc de atragere de partea lor. Cand de fapt in joc ar fi trebuit sa fie vorba despre fericirea copilului lor. Ei insa motivau faptul ca va fi mereu un ciudat, ca operatia nu va reusi, ca nu inteleg de ce vrea sa abandoneze comunitatea, si in final ca de ce ii face sa sufere atat de mult?..

Ideea era ca acum prin aceasta decizie,copilul ii scotea pe ei din zona de confort, aceasta operatie  presupunea niste eforturi pe care copilul isi dorea sa si le asume insa parintii nu. Nu mai era vorba despre fericirea copilului ci despre faptul ca ar fi devenit o famile de ciudati in comunitate si ca vor fi priviti cu reticenta de ceilalti!

Cati parinti nu au curajul sa conteste o decizie sau o parere care nu este congruenta cu a lor, doar pentru ca vor fi priviti ca fiind altfel?

Fiti atenti ce statistici am gasit:

  • 9.3% dintre copiii romani intre 6 si 11 ani au probleme de sanatate mentala, necesitand asistenta specializata.
  • 1/3 din populatia Europei sufera, in fiecare an, de o tulburare mentala
  • numarul sinuciderilor este in crestere, 60% dintre ele fiind asociate cu depresii
  • 66.700 persoane au fost externate in 2010 din spitalele de psihiatrie romanesti, 80% avand drept diagnostic depresia.
  • 25% dintre mortile violente sunt sinucideri
Si atunci ma intreb…oare parintii acestor cazuri au stiut ei mai bine cum sta treaba cu copilul lor?
Avand in vedere ca majoritatea tulburarilor psihice isi au radacinile in greselile parintilor credeti ca aceste statistici sunt despre parinti care si-au ascultat cu adevarat copiii si le-au acordat timpul si afectiunea de care au avut nevoie? Eu ma indoiesc!!
ASCULTA  ce are de spus copilul ala, acorda-i timp si credit, sa nu crezi ca daca are doar 5 ani nu stie ce vrea.
   Nu confundati asta cu lipsa educatiei. Nu despre asta este vorba. Nu sustin ca are dreptul sa faca ce si cum il taie capul!
O sa va doara si poate nu veti accepta cand o sa va spun ca omul este o fiinta pur egocentrica.
Sunt facute teste si studii care demonstreaza foarte clar acest lucru.
Daca vreti sa aprofundati aceasta concluzie gasiti informatii nenumarate pe internet.
De ce spun asta? Pentru ca atunci cand unele mame se apara ca ele stiu cel mai bine, se bazeaza pe instinctul matern…Absolut ca el este acolo si o mama care acorda atentie copilului ei, va sti mai bine cand acesta este trist sau doar obosit. Insa cand vine vorba de decizii, sa vrei sa iei tu decizia in locul copilului sau sa incerci sa ii influentezi decizia nu mai tine de instincul matern…tine de egocentrism..

Interesul nostru primeaza in fata interesului altora, fie ei si puii nostri. Nu este o idee usor de digerat insa, cu putina atentie veti reusi sa disecati fiecare fapta din viata dumneavoastra pana la motivul egocentric ce v-a impins sa o faceti.

Imi veti spune ca sunt parinti care se sacrifica pentru copiii lor, iar eu una nu contest asta.

Dar, oare, copilul nu este o jumatate din tine?

Nu reprezinta el, asigurarea ca dupa ce vei muri, inca vei trai, totusi, sub o alta forma?

Asadar, sacrificiul pentru copil reprezinta, de fapt, o forma de altruism fata de o alta persoana?

Nu, el reprezinta o asigurare fata de propria persoana, iar la aceasta concluzie au ajuns si psihologii care studiaza aceasta latura a vietii noastre…

De cand suntem mici invatam ce este competitivitatea, inca de pe bancile scolii suntem priviti de sus de profesorul care mereu are dreptate, care mereu stie mai mult si mai bine, care ne caracterizeaza ca fiind foarte inteligenti sau cu o inteligenta modesta…asta dupa ce dam niste teste care se corecteaza\ dupa o grila…Cata superficialitate sa incadrezi o fiinta umana in niste tipare care nici macar nu sunt ultra performante..daca as putea as concedia toti profesorii si educatorii care ar lua note mici la teste si i-as scoate in fata clasei la o sedinta si le-as spune ca au o inteligenta modesta spre mica..le-as face praf stima de sine si i-as face sa se simta mici!! Asa cum fac unii dintre ei cu copiii.

Lupta pentru suprematie – pentru pozitia alpha din turma – se da de la primul micro-organism.Vorba aia ” viata e o lupta, cel puternic supravietuieste, cel slab moare”..si te intrebi de ce toata lumea alearga si incetineste doar in weekend? Sau de ce nu ai timp sa iti asculti propriul copil?

Dreptatea este un concept personalizat. Pentru fiecare inseamna altceva, fiecare are dreptatea lui.

Eu am dreptate cand spun ca psihologia si dezvoltatea personala sunt calea.

Tata are dreptate cand spune ca armata si disciplina te fac om.

Si atunci…care stie mai bine? si pentru cine? 🙂

 

 

 

 

 

Catalina

2 Comments

  1. Sunt total de acord cu ce ai scris in acest articol. Ma bucur ca am descoperit un blog interesant, bun de citit oricand. Din logo vad ca esti si trainer, cum pot participa la cursurile tale? 😀

  2. Multumesc Vlad 😉 Raspunsul mai lung il vei gasi direct pe site-ul tau 🙂

Leave a Reply