“Meriti sa Fii Fericita?”…si Lacrimile Incepura sa ii Curga..

…imi raspunse aproape gatuita cu un Da plapand in care nu credea sub nicio forma!

Se uita in ochii mei dupa confirmare. Am privit-o cu acceptare si cu iubire dupa care am intrebat-o din nou: ” Spune-mi, Meriti sa Fii Fericita?”…

Atunci, isi duse palmele la ochi si fara sa o mai intereseze de vreo masca sociala, de vreun trecator sau de mine…incepu sa planga!!

Nu ca un copil…ci ca un Adult…desi cel care suferise pana atunci era Copilul sau interior, era EA , cea micuta din suflet care ii regiza inca intreaga viata fara sa o intrebe nimic niciodata, fara sa ii pese ca nu era momentul potrivit, fara sa ii dea vreo explicatie…la urma urmei, explicatiile noi ajungem sa i le dam sau sa NI le dam dupa o perioada in care ajungem sa intelegem ceva…unora le ajung cativa ani sa inteleaga…altora nu le ajunge o viata…

Am simtit ca in acel moment tot ce vroia era sa planga si sa scape de durerea si greutatea din suflet… Asa ca am plans impreuna cateva minute bune…

Apoi, 2 ochi mari, caprui, s-au uitat brusc la mine.. S-a sters imediat de lacrimi, si-a indepartat o suvita de pe frunte, s-a indreptat de spate si mi-a spus hotarat: ” DA, Merit si Vreau sa fiu Fericita! Vreau sa imi dau Voie sa fiu fericita! Stiu ca nu Imi dau Voie! Stiu ca de fapt eu spun ca merit sa fiu fericita, dar daca ma uit la viata mea si la ce fac zi de zi cu mine si sufletul meu…de fapt ma chinui singura asa cum am crezut ca e bine si trebuie sa fac…”

“Si ce daca mama a stat intr-o casnicie mizerabila si si-a scuipat toata nefericirea asupra mea si a fratilor mei?  Si ce daca mereu mi-a spus ca s-a sacrificat pentru noi? Asa si? Ce? Am pus-o eu sa faca asta?! As fi preferrat de o mie de ori sa se desparta de tata si sa traim separati fara sa mai induram toate umilintele si scandalurile lor…

Ea crede ca noi nu vedeam cu cata ura se uita la el? Sau ca el o detesta pentru  ca, desi nu il mai iubea de foarte mult timp a ramas cu el? Am stiut mereu asta…si am crescut cu teama in suflet de fiecare data cand se trantea o usa sau se ridica putin tonul…

Si ce daca am furat bani cand eram mica si m-am dus si mi-am cumparat o rochita si niste bomboane? Eu de unde sa stiu ca nu e bine sa fac asta? Eu de unde sa stiu care sunt repercursiunile unei astfel de fapte? Cine sa imi faca educatie financiara? Cine trebuia sa faca asta? Nu ei…?!

Se uita la mine pentru cateva secunde si isi trase aerul in piept…apoi continua febril…

Si ce daca nu am fost niciodata prima din clasa la invatatura?

Si ce daca singura coronita de flori pe care am avut-o pe cap mi-am impletit-o singura in vacanta de vara la bunici? De ce nu m-au putut iubi si fara sa fi luat premiul intai? De ce trebuia sa conteze asta atat demult? De ce?

…poate ca de asta muncesc acum asa ca o nebuna si ma simt mereu tot mai seaca si mai obosita…poate ca si acum vreau sa le atrag atentia de fapt…Da, cred ca de fapt si acum ii vreau mandri de mine…Desi mereu am spus ca nu ma intereseaza parerea lor…

Daca ma gandesc si mai bine, cand am acceptat oferta asta de munca…m-am gandi la cum o sa le-o dau peste nas cand o sa le spun cat de bine castig…si la cum o sa le duc cadouri scumpe de Craciun ca sa le arat unde am ajuns…pfff…off Doamne…tot ce vreau este de fapt sa fie mandri de mine si sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt…nu pentru premiul Intai, nu pentru salariul meu…si nu pentru ca mi-am ales un barbat cu masina scumpa…

Apoi se opri…ofta iar… si se linisti. Se uita la mine asteptand sa ii zic ceva…i-am zambit si am incurajat-o din priviri sa continue…nu era cazul sa vorbesc…mai avea inca multe sa ISI spuna..!

Ah…da…si mereu ma intreaba cand ma casatoresc…si eu ca fraiera mereu incerc sa ii conving ca nu e nimic in neregula cu mine daca am 34 de ani si inca nu vreau sa ma casatoresc…cand de fapt probabil ca pe mine incerc sa ma conving ca sunt in regula si ca merit sa fiu iubita de cineva…

Da, exact cum spui tu, la nivel subconstient, de fapt mi-e teama sa ma casatoresc pentru ca nu vreau sa repet povestea lor…la nivel subconstient eu cred despre mine ca nu merit un barbat care sa ma iubeasca si sa ma respecte pentru ceea ce sunt…pentru ca de fapt nici eu nu fac asta!!

Nici eu nu ma iubesc…nici eu nu m-am acceptat pina in ziua de azi…si cer asa mult de la ceilalti…

Si stai sa vezi ca atunci cand ma simt bine si scap de toate gandurile astea asa de rele cu mine…atunci cand mai scap de vocea aia autoritara din capul meu care mereu imi aminteste cum NU SUNT  asa desteapta cum ma cred si care mereu are grija sa ma tina in “lanturi” la “locul meu”…atunci cand am si momente de acest gen..intervine o frica..o teama care chiar nu are nicio logica…mi-e teama de MINE…sa nu cumva sa fac eu ceva care sa strice toata starea asta de bine…si parca nu ma suport cateodata nici eu pe mine…

Atunci am intervenit…era cazul sa o fac…vroia sa intervin…

Si mutandu-i atentia, am ghidat-o spre a intelege cine este EA cu adevarat daca parintii ei nu o pot iubi asa cum este de fapt?

Cine este EA necasatorita si fara iubit la 34 de ani? Ce le cere celorlalti sa accepte si sa iubesca la ea, cand ea nu face nimic din astea?

Ce se intampla daca maine nu mai are jobul asta bine platit si nu mai poate cumpara acceptarea si afectiunea celorlalti cu cadouri? Cine mai ramane langa ea? A gasit 3 persoane…apoi “calculand” si-a dat seama ca chiar si cu 2 persoane ramase iese mai “in castig” decat cu multitudinea de cunostinte de pana acum…

A sters pe loc 2 numere de telefon a unor persoane care a hotarat ca ii faceau atat de rau incat ii venea sa vomite cand vorbea depre ele…a inteles ca pana acum avea nevoie sa fie acceptata si ca isi crestea nitel stima de sine prin compania lor…

Apoi i-am propus sa isi scrie ei  scrisoare cu toata dragostea, in care sa isi spuna exact ca o mama, tot ce ar fi vrut si ar fi avut nevoiesa auda de la mama ei! Sa o scrie si apoi sa o citeasca cu voce tare…ea..pentru ea!

I s-au luminat ochii si au inceput sa straluceasca printre lacrimile care ii invadau iarasi chipul si sufletul…

Mi-a spus ca imi va aduce si mie scrisoarea daca viitoare…

S-a ridicat, mai hotarata si mai vesela decat o vazusem pana atunci…

M-a strans in brate si mi-a spus “Iti multmesc mana de om ce esti tu…sufletul iti depaseste cu mult marimea trupului..”

A plecat si m-a lasat plangand..pe mine de data asta….de fericire!!

TU ce crezi despre tine? Meriti sa fii fericita?! Sau fericit?!

 

 

 

 

Catalina

1 Comment

  1. Vio let the mask Reply to Vio

    Sufletel drag, acum sunt sigur ca ti-ai gasit “calea”.
    Asa cum am mai spus, ma voi lauda candva ca-mi esti prietena.
    De fapt chiar cred ca am suficiente motive s-o fac deja !

Leave a Reply